Tinerii aradeni au constituit, in urma alegerilor desfasurate la nivelul claselor IX-XI in liceele si grupurile scolare din municipiu, Consiliul Local al Tinerilor (CLT). Noua structura, organizata dupa modelul Consiliului Local, are in componenta 37 de consilieri, alesi in urma unui proces electoral, in cadrul caruia toti elevii din oras, corespunzand unei categorii determinate de varsta, si-au exprimat votul.
Dupa ceremonia de investire oficiala, CLT va alege un primar si un viceprimar din randul alesilor, al caror mandat a fost validat, inainte de vot, fiecare candidat urmand sa-si prezinte programul. Pe listele electorale au fost inscrisi 9.300 de electori, din care 6.570 s-au prezentat la urne (procentaj de peste 70 la suta). Implicarea tinerilor in actul democratic al conducerii locale reprezinta o actiune care face parte dintr-un amplu proiect international, intitulat „Youth Palliament Project” (YPP), desasurat la initiativa Asociatiei Romane de Dezbateri Oratorice si Retorica (ARDOR).
In Arad, in derularea proiectului s-au implicat si Consiliul Local, Primaria, Inspectoratul Scolar Judetean si institutiile de invatamant din municipiu, cu asistenta tehnica din partea „PALTIN” Romania.