21.5 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialElevii, conduşi la şcoală de părinţi şi primari

Elevii, conduşi la şcoală de părinţi şi primari

Mii de copii au avut ieri emoţii la începerea şcolii. La serbarea tradiţională organizată în fie­care unitate de învăţământ le-au fost alături nu numai părinţii şi viitorii colegi, ci şi primari sau politicieni.  Una dintre cele mai insolite apariţii  a avut-o primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, care a venit la Şcoala Nicolae Tonitza îmbrăcat în costum de aviator.  Copiii au fost invitaţi să danseze pe acordurile piesei interpretate de Michel Telo.

La un moment dat, Radu Mazăre a intrat în rândul copiilor şi a dansat pe acordurile melodiei respective.” A venit toamna prea repede peste mine şi nu mai aveam haine, doar nu era să vin îmbrăcat în sultan sau în spartan şi atunci am luat ţinuta pe care o aveam de astă vară şi am venit cu ea. Lăsând gluma la o parte, le-am explicat copiilor că în viaţă trebuie să facă două lucruri: să fie curajoşi şi să înveţe”, a declarat acesta jurnaliştilor. Alături de primar s-a aflat şi Răducu Popescu, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, care a ales un costum sobru pentru această ocazie. În grupul de primire s-a aflat şi Gelu Dimaca, profesorul cercetat penal pentru că ar fi luat şpagă de la un părinte, cu scopul de a facilita înscrierea copilului în şcoală.

 După ce festivitatea de deschidere s-a încheiat, Radu Mazăre a mai rămas în curtea unităţii de învăţământ pentru a face fotografii cu părinţii şi elevii.

Nici primarul din Năvodari nu a pierdut ocazia de a fi alături de elevi. Acesta a făcut un adevărat tur de forţă, pentru a fi prezent la serbarea de deschidere a anului şcolar la toate unităţile de învăţământ din oraş. Edilul le-a urat celor mici succes, dar şi note cât mai mari. Urările au fost însoţite de un dar din partea primăriei, şi anume câte un ghiozdan şi rechizite pentru fiecare elev. Ghiozdane au primit şi copiii de clasele I-IV din comuna Lumina. Primarul din Cumpăna, Mariana Gâju, a ales o grădiniţă pentru a marca începutul anului şcolar. A ţinut şi un discurs în faţa părinţilor, afirmând că aceşti copii sunt “cei mai buni ambasadori ai comunei”.  

Cele mai citite

EXCLUSIVE: Bucharest Tribunal Judge to be Persecuted or Arrested for Defying a Mob Group in the Adamescu’s Case

MAFIA GROUP TARGETING ROMANIAN JUSTICE AND DAN ADAMESCU'S SON Alexander Adamescu's Extradition: It has been confirmed that if Alexander Adamescu were to be extradited, he...

Parlamentul danez respinge propunerea de recunoaștere a statului palestinian

Parlamentul Danemarcei a respins o propunere de recunoaștere a unui stat palestinian, susținând opinia guvernului că nu sunt întrunite condițiile necesare, în ciuda deciziei...

Rusia – Ucraina, ziua 825: Zelenski, așteptat la Bruxelles

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este aşteptat în această dimineaţă la Bruxelles, unde urmează să semneze un acord bilateral de securitate cu premierul belgian Alexander...
Ultima oră
Pe aceeași temă