19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialElectrica nu va mai fi inclusă printre companiile cu manager privat

Electrica nu va mai fi inclusă printre companiile cu manager privat

Guvernul şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au convenit ca Electrica SA sã nu mai fie inclusã pe lista companiilor de stat la care va fi numit un manager privat, dupã ce furnizorul de energie electricã a fost inclus în aceastã categorie în negocierile iniţiale dintre cele douã pãrţi, relatează Mediafax.

Scrisoarea de intenţie convenitã în final de Guvern cu FMI, în urma misiunii de evaluare din octombrie-noiembrie, nu mai prevede includerea Electrica printre companiile de stat cu management privat, aşa cum stabilea proiectul scrisorii.

Pe lista primelor companii care vor avea manager privat au fost însã menţinute Poşta Românã, Tarom, Electrificare CFR, SN Lignitului Oltenia, Electrica Furnizare, Hidroelectrica, Romarm şi Oltchim.

CFR Marfã a fost scoasã din aceastã categorie şi introdusã într-un proces de privatizare cu un investitor strategic, care sã fie încheiat pânã la sfârşitul lunii octombrie a anului viitor şi în care sã poatã fi implicate BERD şi IFC, divizia de investiţii a Bãncii Mondiale.

În acelaşi timp, pe lista companiilor la care va fi numit un manager privat ulterior în cursul anului viitor a fost inclusã CN Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. Pe aceastã listã se mai aflã CFR SA, CFR Cãlãtori, Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica şi Romgaz.

La începutul lunii decembrie, Guvernul a avizat cadrul legal care permite începând cu anul viitor angajarea de manageri privaţi în companii de stat, stabilind totodatã ca nivelul remuneraţiei acestora sã nu fie stabilit prin lege, ci prin negociere între acţionarii companiei respective şi persoana selectatã pentru postul de manager.

Ministerul Economiei a prelungit pânã în 20 ianuarie 2012 perioada în care firmele de recrutare vor putea depune oferte pentru participarea la licitaţia de selectare a directorilor generali pentru patru companii de stat şi a scãzut totodatã plafonul privind cifra de afaceri a ofertanţilor.

În prima etapã vor fi selectaţi directori profesionişti pentru companiile Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), Electrica Furnizare, Hidroelectrica şi Romarm.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă