Gabriel Liiceanu?… Andrei Pleşu?… Mircea Dinescu?… Ana Blandiana?… Ion Caramitru?…
Cine ar fi putut fi Vaclav Havel al nostru şi nu a fost? Poate că echivalentul românesc de lider carismatic ar fi fost foarte diferit faţă de cel al cehoslovacilor. OK. Să fim mai realişti, atunci: Adrian Păunescu sau Corneliu Vadim Tudor? Au dus-o extrem de bine după 1989, au făcut politică, au candidat chiar şi la alegerile prezidenţiale, iar C.V. Tudor a fost depăşit doar de Ion Iliescu în anul 2000… Aţi uitat?! Dar Nicolae Manolescu? Sau Mădalin Voicu? Sau Sergiu Nicolaescu?
Artist, disident, preşedinte-filosof… Cine ar fi putut fi Havel al românilor şi de ce n-a fost să fie? Cine din români este intelectualul, scriitorul, filosoful, artistul care nu a încetat niciodată să revendice drepturile conştiinţei morale individuale şi colective? Cine a stat cinci ani la închisoare pentru ideile sale anticomuniste? Ce personalitate a culturii române nu ne va spune că în vremuri comuniste şi-a vândut conştiinţa de dragul carierei?
Iată, a trecut de mijlocul lunii decembrie, deci ne gândim la evenimentele din 1989. În acest an, tema revoluţiei române va fi pusă într-o lumină deosebită: pe data de 14 decembrie revista americană Time a acordat titlul de „Omul anului 2011″ unui personaj colectiv, PROTESTATARUL. Această desemnare a personalităţii anului are deja o tradiţie interesantă şi este aşteptată cu nerăbdare în fiecare an, mai ales în Statele Unite.
Alegerea din acest an este justificată de redacţie prin faptul că PROTESTATARUL îndeplineşte criteriile, adică prin acţiunile sale din 2011 influenţează (schimbă) mersul istoriei. Dimensiunile globale şi tehnologiile moderne folosite constituie noutatea adusă de mişcări profunde ca Primăvara Arabă, Mişcarea Indignaţilor sau Mişcarea Occupy Wall -Street. Proteste ample au avut loc în Rusia, Grecia, Spania, -Chile, Mexic, Anglia, Italia.
În 1989, în celebrul său eseu „Sfârşitul istoriei”, Francis Fukuyama semnala că, prin triumful global al „western liberalism”-ului, omenirea atinge punctul terminus al evoluţiei sale ideologice. O importantă consecinţă preconizată era apatia mişcărilor sociale, ineficiente şi irelevante. 2011 face dovada unei schimbări profunde. Cetăţeanul nu se mai complace cu situaţia defavorabilă, el iese în stradă pentru a protesta, afirmându-şi dreptul la demnitate. Autorităţile se văd silite să îl asculte şi să ţină seama de părerea lui.
Cu gândul la protestatarii noştri morţi în decembrie 1989, ne întrebăm, cu inima strânsă: „Dacă am fi avut un Havel, ar fi fost şi la noi o revoluţie de catifea?”.
În legătura cu idealurile revoluţiei române de atunci, putem spune, ca şi Vaclav -Havel despre revoluţia cehă, că au devenit „o povară”, în condiţiile în care doar câştigul cinic şi profitul imediat contează. Anul 2011 marchează o schimbare de generaţie şi relansează la scară mondială protestul stradal ca mijloc de afirmare a voinţei cetăţenilor. De aceea -PROTESTATARUL a fost -desemnat „omul anului”.
Fenomenul demonstraţiilor nu se produce şi în România, care rămâne sub semnul apatiei, din simplul motiv că PROTESTATARUL nu mai prea există la noi în ţară. O mare parte din populaţia activă a României este la lucru în străinătate. Fără lideri carismatici şi fără protestatari, nu va fi nici o problemă pe mioriticele plaiuri. Pentru liniştea noastră.
Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard