Prea puţin băgat în seamă, cel puţin în comparaţie cu insolvenţa Hidroelectrica sau a Oltchim, falimentul firmei austriece Alpine are efecte semnificative pe piaţa lucrărilor de construcţii.
Iulian Urban, fost senator şi acţionar al firmei de recuperare a creanţelor Urban şi Asociaţii, este unul dintre cei care a încercat să coaguleze interesele subcontractorilor firmei Alpine care au sfârşit prin a înregistra pierderi majore.
”Estimez la 250-300 de milioane de euro maxim banii care nu au mai ajuns la subcontractori. Eu am reuşit să adun creanţele a 20-25 de firme cu o valoare de 15 milioane de euro căci multe firme, în special cele mari, au crezut că pot rezolva problema pe cont propriu”, spune el. El informează că cererile de înregistrare a creanţelor sunt primite de judecătorul sindic numit în cazul falimentului Alpine din Salzburg Austria doar până pe data de 16 august.
Urban estimează că sunt 100-150 de firme subcontractoare Alpine care au de încasat bani de la aceasta şi care la rândul lor au alţi 400 de subcontractori. In total e vorba de 28.000-30.000 de angajaţi din mediul privat, din care ”30% vor rămâne fără un loc de muncă”, spune avocatul. În rândul micilor subcontractori români, Alpine s-a bucurat de încredere. La Centrala Incidentelor de Plată nu figurează niciun bilet la ordin emis şi neonorat de Alpine ceea ce înseamnă că micile firme româneşti au lucrat pe încredere fără a cere austriecilor eliberarea acestor instrumente de plată.
Alpine vinovata de frauda?
Potrivit lui Iulian Urban Alpine Austria se face vinovata de fraudă. Firma austriacă a încasat bani, proveniţi chiar din fonduri nerabursabile ale UE, şi a scos banii din ţară, pentru a îşi acoperi pierderile din alte ţări, acuză el. Cum anume au fost transferaţi banii, fostul senator nu poate preciza. Anterior însă surse din piaţa construcţiilor au afirmat că deseori firmele străine din România îşi majorează artificial cheltuielile din România, prin contracte de consultanţă sau închiriere de utilaje semnate cu firmele mamă, în final ajungând să plătească impozite simbolice pe profit statului român. Ziarul România Liberă a arătat anul trecut că marea majoritate a constructorilor străini au raportat profituri insignifiante în România în condiţiile în care câteva firme româneşti importante au declarat profituri cuprinse între 25 şi 50% din cifra de afaceri.
Urban afirmă că a sesizat Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) în acest caz şi cere europarlamentarilor români să adeseze o interpelare Comisiei Europene astfel încât astfel de cazuri să nu se mai repete în viitor. El exclude ipoteza unor contracte dezavantajoase avute de Alpine în România care să fi împiedicat constructorul austriac să îşi mai plătească subcontractorii. Alpine lucra în cazul fiecărui contract pe principiul centrului de profit, iar fiecare preţ prezentat în licitaţie includea o plată a subcontractorilor.
Peste 500 de milioane de euro, contractele Alpine
Contractele semnate de Alpine Austria în România şi de filiala acesteia depăşesc 500 de milioane de euro. Este vorba de al doilea lot al autostrăzii Nădlac-Arad (valoare contract 124,45 milioane euro), de centura Braşov (29 milioane euro), linia de cale ferată Vinţu de Jos Simeria (contract al Alpine România în valoare de 300 de milioane de euro, primit împreună cu FCC, grup acţionar al Alpine Austria), dar şi de numeroase contracte de construcţii civile, precum stadionul Ilie Oană din Ploieşti (proiect de 59 milioane euro) sau un bazin olimpic în Târgu Mureş.
Există întrebarea: se putea evita această situaţie dificilă în care au fost aduse poate sute de firme româneşti? Poate da, dacă autorităţile contractante din România care au dat contracte austriecilor nu ar avea o politică foarte relaxată privind subcontractarea lucrărilor şi plata subcontractorilor. În cazul autostrăzii Transilvania, spre exemplu, Bechtel nici măcar nu avea obligaţia declarării acestor subcontractori iar Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) nici nu îi ştia. Astfel de seerete sunt explicabile şi prin faptul că uneori în acţionariatul mai mult sau mai puţin oficial al firmelor subcontractoare stau angajaţi cu funcţii importante în companiile de stat care acordă contractele sau în organisme de control, precum Finanţele Publice sau Inspecţia de Stat în Construcţii. Neimpunând contractorilor să îşi plătească furnizorii CNADNR a închis astfel ochii la pagubele provocate de marii constructorii micilor firme.
