Economiile tarilor nordice inregistreaza performante notabile, iar unul din motivele pentru care evolueaza bine este ca isi reformeaza gradual "modelul social", adaptandu-l la noile realitati pe directii corespunzatoare cu nevoile oamenilor. Dar aceasta schimbare nu manifesta o trasatura "nordica" unica. Din contra, si altii pot emula schimbarea.
E limpede ca o asemenea politica necesita investitii semnificative in cercetare si dezvoltare. Suedia, pentru a da un exemplu, investeste mai mult decat oricare alta tara europeana in acest sector si mult peste tinta de trei procente din PIB, formulata de Uniunea Europeana. Multe state investesc mai putin, desi chiar si cele patru procente din PIB-ul Suediei ar putea fi insuficiente, luand in considerare cresterea cheltuielilor de cercetare si dezvoltare in China, India si SUA.
Mai mult decat atat: investitiile sporite in cercetare si dezvoltare ar putea avea o utilitate limitata daca informatiile si cunostintele obtinute nu pot fi transformate in succese economice. Aceasta abordare presupune adoptarea unor politici care sa acopere o paleta extrem de larga, de la gradinite pana la colaborarea dintre universitati si companii, dar necesita si un climat economic general in care succesul sa fie rasplatit, iar esecul sa nu fie considerat o catastrofa umana. Succesul Americii se bazeaza intr-o proportie mare pe acest tip de gandire.
Din nefericire, cele mai multe dintre sistemele europene de educatie sunt construite pe practici si teorii desuete. Desi optiunile si structurile educationale au fost supuse unui proces gradual de diversificare, deficienta majora a majoritatii sistemelor ramane ca cei care invata au prea putine optiuni, iar cei care predau trebuie – daca doresc sa ramana in sistem – sa se ralieze unei pedagogii extrem de strict compartimentate.
La fel cum se intampla in cazul monopolurilor corporatiste, consumatorii (cei care invata) sunt deseori perceputi ca o masa omogena, in care toata lumea poate fi instruita in baza aceleiasi abordari pedagogice. Dar scolile trebuie sa dispuna de capacitatea de a se plia pe nevoile si aptitudinile individuale ale copiilor intr-un mod care sa faca din invatare o aventura stimulanta.
Poate ca alte tari ar putea considera sistemul suedez demn de o privire mai atenta. scolile suedeze sunt finantate de comunitatile locale si functioneaza intr-un cadru dat de o programa nationala, elaborata si aprobata de parlament si guvern. Dar, cu toate ca toata lumea trebuie sa se supuna acelorasi reguli, scolile in sine sunt conduse de o maniera competitiva. Oricine – parinti, profesori, chiar si companii – poate solicita licenta necesara infiintarii unei scoli. In principiu, Comitetul national al scolilor este obligat sa aprobe o cerere de licenta daca viitoarea scoala are capacitatea de a indeplini obiectivele nationale si dispune de o baza financiara solida.
In plus, scolile private nu sunt vazute doar ca un simplu supliment al sistemului public, ci ca alternative solide, iar ca atare nu trebuie sa ofere ceva diferit. O comunitate in care o scoala particulara isi ofera serviciile este obligata sa subventioneze institutia cu aceeasi suma (exprimata in vouchere) per elev, pe care o ofera si scolilor publice. Cuantumul de finantare pentru fiecare elev este acelasi, iar scolile care primesc vouchere nu au dreptul sa ceara taxe suplimentare.
Dupa adoptarea sistemului in anii ’90 au fost infiintate multe scoli nonpublice. Pionieratul a fost asigurat de initiative ale parintilor sau profesorilor, care au adoptat in general o filosofie pedagogica mai speciala. Ceva mai tarziu, firmele care au ajuns sa detina lanturi de scoli au jucat si ele un rol important.
Rezultatul s-a tradus printr-o diversificare a tipurilor de scoli in toata Suedia. Sistemul voucherelor garanteaza ca toti elevii, indiferent de venitul familiilor din care provin, pot opta pentru scoala la care doresc sa mearga. Chiar si in zonele rurale exista acum o libertate sporita de a alege. Concurenta a dus, se pare, la o imbunatatire generala a scolilor suedeze, deoarece simpla existenta a unor scoli private a creat presiunea ce a obligat scolile publice sa se reformeze. Daca este sa vorbim totusi de diferente, una dintre ele pare a fi ca scolile particulare se ocupa mai bine decat cele publice de copiii cu deficiente de invatare.
Exista, evident, multe alternative pentru ceea ce a intreprins Suedia in vederea revitalizarii sistemului educational. Dar in special trei trasaturi ale reformei suedeze par sa fie importante: in primul rand ea s-a bazat pe o combinatie dintre mecanismele sectorului public si cele ale pietei; in al doilea rand a fost o reforma generalizata, care nu a cerut scolilor private sa prezinte o oferta speciala pentru a fi autorizate; iar in al treilea rand a cuprins toti elevii.
Sistemul educational suedez bazat pe vouchere este poate cel mai ambitios din lume. Acest lucru este cu atat mai remarcabil cu cat principiul competitiei pe care este construit a reusit sa prinda intr-o tara in care concurenta din sectorul public nu este inca un principiu general acceptat.
Copyright: Project Syndicate/Institute for Human Sciences, 2008.
www.project-syndicate.org
