Romanii au evoluat sub asteptari in prima zi de concurs a celei de a 27-a editii a Campionatelor Europene masculine de gimnastica gazduite de orasul grecesc Volos. In calificari, reprezentantii nostri abia au prins finala pe echipe, cu un punctaj de 265,625 p clasandu-se pe locul sapte, penultimul. Elevii lui Dan Grecu au avut evolutii dezastruoase la paralele, unde Razvan Selariu si Daniel Popescu s-au clasat pe pozitiile 41 si 42, din 43 de concurenti, la bara, unde Selariu a terminat pe 19, Flavius Koczi pe 32, iar Marian Dragulescu a fost ultimul, precum si la inele, unde Selariu a incheiat pe 14, iar Jivan pe 17. „Salvarea” a venit de la sarituri, sol si cal cu manere, unde gimnastii nostri s-au aflat la polul opus, adica au obtinut printre cele mai mari note. In ciuda ratarilor de la bara si cal cu manere, Dragulescu a fost vedeta primei zile a intrecerilor gratie executiilor excelente de la sarituri si sol, unde s-a calificat in finalele pe aparate, care vor avea loc maine, de pe primele pozitii. O prestatie buna la sol a avut si Razvan Selariu, care a intrat in lupta pentru medalii la acest aparat de pe locul al doilea. Finala de la sol este insa singura, individuala, in care va evolua Selariu. Desi s-a clasat in primii opt si la sarituri, unde a obtinut a patra nota din concurs, in ultimul act vor intra doar Dragulescu si Alin Jivan, clasati pe locurile intai respectiv trei, pentru ca in ultimul act pe aparate fiecare tara poate fi reprezentata doar de doi sportivi. La cal cu manere prestatia gimnastilor nostri a fost din nou multumitoare, Daniel Popescu a obtinut a doua nota, iar tanarul Flavius Koczi a fost al optulea, ambii urmand a se bate pentru medalii.
In ciuda evolutiei slabe din prima zi de concurs, romanii si-au pastrat intacte sansele de a urca pe podium dupa finala pe echipe, care va avea loc astazi. In ultimul act, notele din calificari nu vor mai conta, intrecerile urmand a incepe de la zero si, teoretic, toate cele opt team-uri, Rusia, Ucraina, Franta, Belarus, Italia, Germania, Romania si Elvetia, au sanse egale la medalii. Ramane insa de vazut daca reprezentativa noastra, campioana europeana la ultimele doua editii ale CE, in 2002 si 2004, isi va putea apara titlul. Rusia a impresionat printr-o echipa omogena, extrem de bine pregatita, care a acumulat in calificari 273,550 de puncte, si este principala favorita la medaliile de aur, iar Ucraina, Belarus si Franta, cu peste 268 de puncte, se anunta adversare periculoase.