3.1 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialEXCLUSIV. Ecaterina Andronescu îl contrazice pe Sebastian Ghiţă: Rezultatul dat de Consiliul...

EXCLUSIV. Ecaterina Andronescu îl contrazice pe Sebastian Ghiţă: Rezultatul dat de Consiliul Naţional de Etică în cazul Kovesi nu putea fi modificat de altcineva

Fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, îl contrazice, într-un răspuns pentru România liberă, pe Sebastian Ghiţă, atunci când acesta afirmă că ar fi asistat la măsluirea raportului privind suspiciunile de plagiat din teza de doctorat al şefei DNA. „Ministrul Educaţiei nu avea competenţe pe această speţă. Conform legii, pentru demnitari, responsabilitatea analizei şi decizia reveneau Consiliului Naţional de Etică. Rezultatul dat de acest Consiliu nu putea fi modificat de altcineva”, a susţinut Ecaterina Andronescu. Aceasta nu a oferit mai multe detalii în sprijinul afirmaţiei sale. 


Citește și:  EXCLUSIVITATE RL: Raportul oficial care spune că Kovesi nu a plagiat. Documentul a fost întocmit de Consiliul Național de Etică după mai multe audieri și contrazice situația descrisă de Sebastian Ghiță

Jurnaliștii ”România liberă” au intrat în posesia unui document care îl contrazice pe deputatul Sebastian Ghiță în legătură cu lucrarea de doctorat a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Este vorba despre un raport amplu încheiat în 5 septembrie 2012, în care se consemnează faptul că o comisie specială, care nu are nicio legătură cu persoanele despre care vorbea Sebastian Ghiță, a analizat lucrarea de doctorat a Codruței Koveși și a ajuns la concluzia că nu este un plagiat… citește mai departe aici


Deputatul Sebastian Ghita a făcut ieri un autodenunț la Parchetul General, marți dupa-amiază, împotriva Laurei Codruţa Kovesi. Acesta a precizat că, în 2012, a făcut parte din comisia tehnică  a Consiliului Național de Etică de evaluare a tezei de doctorat a șefei DNA, Laura Codruța Koveși,  „în calitate de cetățean”. El a refuzat să dea numele celorlalți membri ai comisiei, „înalți funcționari ai statului”. A insistat asupra faptului că a participat la măsluirea, falsificarea raportului tehnic de expertiză, care ar fi fost redactat „în Guvernul României”, cu știința premierului de atunci, Victor Ponta. Ghiță spune că falsificarea raportului ar fi fost făcut pentru protejarea șefei DNA.


Citeşte şi: Sebastian Ghiță devine și mai agresiv. Acum o vizează pe Codruța Kovesi. Deputatul, încolțit în patru dosare, s-a dus să facă autodenunț la Parchetul General împotriva șefei DNA. Iohannis: E doar un scandal media


Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat la postul B1 TV că marţi a avut confirmarea că informaţiile erau corecte: „Era implicat şi Coldea până peste urechi. În 2011 cand Kovesi şi-a dat doctoratul la Universitatea de Vest, a fost însoţită de Maior şi de Coldea. Eu ştiam în 2014 că este implicat şi Ghiţă. Ştiam că despre falsificarea raportului ştiau Costoiu, Ponta, Coldea şi că este implicat şi Ghiţă. Acum îmi explic de ce Ponta s-a îndurat să o propună pe Kovesi”.

„Autodenunţul lui Ghiţă va confirma informaţiile pe care eu le aveam. Astăzi Ghiţă mi-a dat speranţa că pot vorbi credibil. Pentru mine, faptul că eu ştiam că Ghiţă a fost unul dintre mijlocitori, fiind unul din „oamenii de şase” ai lui Ponta îmi dă speranţa că lucrurile se vor rezolva. În 2014 nici eu nu credeam că se poate falsifica un raport al comsiei” – a mai spus Traian Băsescu.


Citeşte şi: Traian Băsescu, despre autodenunțul lui Sebastian Ghiță: Ştiam că despre falsificarea raportului ştiau Costoiu, Ponta, Coldea şi că este implicat şi Ghiţă. Acum îmi explic de ce Ponta s-a îndurat să o propună pe Kovesi


Procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, a precizat, referitor la acuzaţiile deputatului Sebastian Ghiţă, că teza de doctorat este o lucrare care îi aparţine în totalitate, menţionând că nu a plagiat, potrivit unui comunicat de presă.

„Cu referire la teza de doctorat «Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal», ţin să precizez că aceasta este o lucrare care îmi aparţine în totalitate şi că nu am plagiat. De altfel, acest lucru l-am susţinut de la prima apariţie, încă din anul 2012, în spaţiul public a afirmaţiilor denigratoare de acest tip. Afirmaţiile defăimătoare ale persoanelor cercetate de DNA, de o vehemenţă fără precedent în acest an, au făcut obiectul sesizărilor înaintate Consiliului Superior al Magistraturii care a constatat că acestea aduc atingere prestigiului şi credibilităţii magistraţilor”, a precizat procurorul-şef DNA, potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei.


Citeşte şi: Codruţa Kovesi, reacţie la autodenunţul lui Ghiţă care o vizează: Teza de doctorat îmi aparţine în totalitate şi nu am plagiat


 

 

Cele mai citite

Investițiile străine în România cresc, dar numărul noilor companii cu capital străin scade semnificativ

Italia deține cel mai mare număr de firme (53.411) înregistrate în România Investițiile directe ale nerezidenților în România au totalizat 5,362 miliarde de euro în...

Amenzi record în industria alimentară: ANSVSA a aplicat sancțiuni de 1,6 milioane de lei

Controalele au fost desfășurate în luna octombrie, la nivel național și s-au soldat cu peste 300 de sancțiuni contravenționale și avertismente Inspectorii Autorității Naționale Sanitare...

ANAF îi controlează pe cei care închiriază locuințe în regim hotelier

Autoritățile fiscale i-au luat în vizor pe proprietarii care închiriază locuințe în regim hotelier, dar nu își declară veniturile, potrivit Pro Tv. Potrivit datelor ANAF,...
Ultima oră
Pe aceeași temă