Autorităţile germane au identificat un tip de bacterie E.Coli pe frunzele de salată roşie cultivate la o fermă din Fuerth, lângă Nuremberg. Oficialii susţin însă că nu este vorba despre tulpina ucigaşă care a ucis 35 de persoane în mai puţin de o lună. Mai mult, Biroul Bavarez pentru Sănătate şi Siguranţă alimentară arată într-un comunicat că „nu există informaţii epidemiologice care să ateste o legătură cu evenimentele din nordul ţării”, unde s-au înregistrat majoritatea deceselor. Potrivit autorităţilor locale, unul dintre cele 617 eşantioane de fructe şi legume testate în Bavaria au prezentat semne ale contaminării cu E.Coli. Guvernul a sfătuit populaţia să evite legumele crude sau seminţele germinate şi a retras de pe piaţă salata contaminată. În prezent autorităţile medicale fac verificări la ferma din sudul Germaniei şi analizează procesul de distribuţie.
Inamicul-problemă al bacteriilor: iradierea
După declanşarea epidemiei E.Coli, europenii se tem să cumpere legume proaspete şi au dezvoltat o fobie faţă de produsele organice, atât de căutate până de curând. Consumatorii au cerut chiar Comisiei Europene instituirea unui nou sistem de certificare a siguranţei alimentare.
Totuşi, în ceea ce priveşte agricultura bio, nici o cantitate de standardizare nu poate garanta eradicarea E.Coli din alimente, dat fiind că acestea sunt fertilizate cu îngrăşăminte naturale, iar tulpinile de E.Coli, atât cele dăunătoare cât şi cele inofensive, se află în intestinele animalelor. Mai mult, seminţele germinate, în care a fost detectată bacteria ucigaşă la sfârşitul săptămânii trecute, sunt cultiivate în medii calde şi umede, condiţii favorabile şi pentru apariţia bacteriilor.
Soluţia pentru eradicarea E.Coli implică trimiterea de raze gamma sau fascicule de electroni în carne, păsări de curte şi produse. Astfel, bacteriile ar putea dispărea din alimente în proporţii de până la 99,99% prin iradiere. Pe de altă parte, mai multe studii arată că alimetele iradiate ce au suferit mutaţii pot cauza diferite forme de cancer.