22.1 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialDupa suspendare

Dupa suspendare

Oricat ar fi impachetat cu argumentele opozitiei votul din Parlament privind suspendarea presedintelui, s-a creat deja un precedent de rau augur. In cadrul actualului cadru constitutional seful statului poate fi suspendat daca o majoritate a senatorilor si deputatilor doresc acest lucru. Punct. Paralela cu un caz similar din Lituania pe care o tot vehiculeaza mai ales unii deputati PRM nu are acoperire. Acolo votul a sanctionat politic fapte pentru care exista o deplina fundamentare juridica, ceea ce nu este, evident, cazul la noi, unde avizul negativ al Curtii Constitutionale lipseste decizia luata de legitimitate, chiar daca strict tehnic ea este valida in plan legal. Cu atat mai mult cu cat suntem in fata unei evidente asimetrii din moment ce o eventuala invalidare electorala a votului parlamentarilor nu are nici un fel de consecinte in ceea ce ii priveste pentru ca nu duce la dizolvarea Senatului si Camerei Deputatilor.
Cei 322 de parlamentari care au votat in favoarea suspendarii lui Traian Basescu au facut-o mai degraba emotional decat rational. Sigur, in culise s-a lucrat intens sub bagheta priceputa a lui Viorel Hrebenciuc. Aritmetica votului pare la prima vedere un succes al adversarilor presedintelui. Daca va fi si unul pe termen lung ramane insa de vazut. Putini deputati si senatori s-au gandit la ce se va intampla de acum incolo si putini iau in serios fractura tot mai mare care desparte majoritatea clasei politice, cel putin acea parte a ei coagulata in jurul patrulaterului PSD – PNL – PRM – PC, pentru ca UDMR e inca greu de plasat in aceasta ecuatie de o mare parte a populatiei. Dar chiar si cei care au unele nelinisti in acest sens spera ca e vorba doar de o conjunctura temporara. Exista de altfel unele calcule preliminare pe care le tot auzim tot mai des in ultimul cantate la unison de adversarii actualului (inca) presedinte: ca el ar fi pierdut in ultimul timp cate zece mii de voturi in fiecare zi, ca vor aparea tot felul de dosare si acuze devastatoare care il vor pune in situatii stanjenitoare. Ei mai sunt incurajati si de faptul ca fara autoritatea de sef al statului Traian Basescu va pierde si controlul institutiilor, devenind brusc mult mai vulnerabil ca pana acum.
Astfel de calcule sunt insa extrem de fragile. Situatia e una fluida, iar curentele dominante din opinia publica au capatat deja alt contur in ultima perioada. Traian Basescu s-a erodat serios intr-o perioada care a fost dominata mediatic de contrele sale cu premierul. Imaginea cu care era asociat, aceea de generator de scandaluri pe banda rulanta, nu avea cum sa nu il afecteze. De unde si pierderea in credibilitate suferita mai ales din ianuarie incoace. Acum insa suntem intr-o situatie fundamental noua. Tema dominanta a bataliei politice nu va fi atat confruntarea dintre Traian Basescu si adversarii sai, de la Calin Popescu Tariceanu la Mircea Geoana si Vadim Tudor, cat batalia acestuia si a fortelor politice care il sustin pentru reformarea radicala a clasei politice. Aceasta batalie devine astfel punctul central al viitoarelor confruntari electorale, de la probabilele alegeri prezidentiale anticipate pana la europarlamentare sau la alegerile parlamentare din 2008. Or, in ciuda succesului de moment, coalitia anti-Basescu va avea probleme majore sa reziste in fata unui tavalug care se pune acum inevitabil in miscare. z

Alexandru  Lazescu este analist politic

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă