Apartamente ceauşiste cu 100.000 euro. Euro la 3,1 lei Indicele SIF-urilor la 100.000 puncte. România, tigrul economic al Estului. Fost primul ministru îndemnându-ne să profităm de criza imobiliară din America. Sună ridicol acum, suna bine atunci. Cine ne-a obturat bunul simţ şi vederea spre adevărata dimensiune a realităţii economice ?
Propriile proiecţii. Era la modă viaţa pe credit şi era firesc că… România se îndreaptă într-o direcţie bună, că vom recupera decalajele faţă de Vest prin cursul de schimb şi salarii majorate. Când focalizarea generală este pe bunăstarea iminentă, nu te poţi limita să vizezi penthouse-uri în camp, acţiuni care nu pot decât să crească deşi preţul e deja de 100 de ori profitul (Dafora vă spune ceva?), salarii majorate trimestrial, apartamentul din Militari rivalizând cu cel din Praga si leul surclasand euro-noi aveam potenţial! Deşi nu sună înălţător, mergem în general cu turma şi nu e simplu sa ieşi din rând.Imaginaţi-vă cât de greu v-ar fi fost de pildă sa puneţi în discuţie sentimentul ultra-dominant şi să ridicaţi semne de întrebare faţă de Revoluţia din decembrie 1989, 11 septembrie în SUA, recenta isterie legată de gripa porcină, schimbarea de putere din 1996 în România, etc cât evenimentele erau „calde” încă.
Expertiza şchioapă. Marea majoritate a analiştilor, comentatorilor, băgătorilor de seamă la televiziuni cântă în general aceeaşi partitură. Când economia creşte sunt optimişti şi vorbesc de extraordinarul potenţial, cand recesiunea s-a generalizat sunt pesimişti şi îşi amintesc de Marea Depresie din 1929 şi simt doar lipsa de orizont. Totul condimentat cu exemple din istoria economică (din care nimeni nu pare să înţeleagă ceva din moment ce repetăm erorile trecutului cu mare entuziasm) şi jargonul păsăresco-financiar care anesteziază audienţa. Când cineva care susţine opinii contrare majorităţii apare în prim-plan, e fie ironizat, fie ignorat. În definitiv, individul ăsta ne obligă să judecăm cu capul nostru, să comparăm scenariile şi variantele posibile, să ne sculăm din somn simţul critic…Oboseală curată, nu e mai uşor sa înghiţim idei deja mestecate de altii? De fapt, specialiştii care ne sunt prezentaţi în media sunt un fel de agenţi de marketing. Ei ştiu care sunt poziţiile băncii, firmei, bisericuţei din care fac parte şi trag tare cu declaraţii în sensul maximizării profiturilor proprii. O analiză cu adevărat inteligentă costă, cum de speraţi s-o primiţi gratis la televizor sau în ziar?
Ciclurile pieţei si caruselul emotiilor. Nimeni nu pare să se gândească la ele nici când economia e văzută urcând la cer, nici când nu se întrevăd soluţii pentru a o scoate din gard. Globalizarea a accelerat circulaţia banilor, investitorii se îmbulzesc să intre şi apoi să se retragă în dezordine dintr-un anumit domeniu, apar şi se sparg bule, randamentele bune la început devin repede nestimulative, entuziasmul lasă loc panicii. Nimic nu creşte până în stratosferă, nimic nu scade la infinit dar majoritatea ajunge mai mereu la spartul târgului sau nu vede pădurea din cauza copacilor: iau credite cand economia e gata să intre în recesiune (veniturile vor scădea), fac achiziţii pe maxime istorice şi vârful entuziasmului general („dacă nu mai apuc?”) sau ezită să cumpere pe minime pentru că pesimismul e nota dominantă („asta pare sfârşitul lumii pe care o cunosc”).
Lipsa criteriilor de comparatie
Cei care aşteptau şi acceptau preţuri de 70.000 euro pentru garsonierele din Pantelimon nu erau doar visători, aveau şi ceva argumente, chiar dacă preluate din mers (cererea mare de case de pildă-de parcă toată cererea era solvabilă şi trendul demografic nu contează ). Cine lua SIF-uri când BET-FI era 96.000 puncte (acum e 23.000) se baza pe gradul redus de intermediere bancară (SIF-urile aveau acţiuni la bănci) de parcă cei din mediul rural aveau ce venituri să pună pe masa băncilor. Cine vedea euro mai jos de 3 lei miza pe efectul integrarii în UE, creşterea productivităţii şi a salariilor de parcă asta urma să se facă peste noapte, fara efort şi investitii masive, etc. Argumente exista pentru orice inepţie, nu există suficientă experienţă şi cunoştiinţe pentru a căuta contra-argumente şi a simţi enormităţile.
Sunt aproape sigur că generaţia mea nu se va mai aventura în bule imobiliare şi bursiere precum cele descrise la începutul textului(deşi listarea Facebook m-ar contrazice). Să însemne asta că suntem imuni la teorii gata mestecate şi contagiune? În nici un caz. Ce ziceţi de mini-bulele mâncării bio (tot ce nu e bio e cancerigen!), metalelor preţioase (vine hiperinflaţia!), „sfarsitului lumii”(2012, Maya, „înălţarea umanităţii”), spiritualităţii (new age, channeling, mediumi şi guru), E.T. (ultimile întâlniri de gradul 3, mesajele din lanuri, spirala din Norvegia), etc? Chiar le-aţi ocolit în ultimii ani?..
