19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialDupă 40 de ani, Vaticanul îi iartă pe Beatles

După 40 de ani, Vaticanul îi iartă pe Beatles

Acum doi ani, Vaticanul l-a iertat pe John Lennon care spusese că formaţia Beatles era mai faimoasă decât Iisus, potrivit realitatea.net. Conducerea Sfântului Scaun a iertat trupa la 40 de ani după ce s-au membrii ei s-au despărţit, în timp ce scandalurile sexuale zdruncină Biserica Catolică.

Vaticanul i-a dezlegat pe cei de la Beatles de păcatele lor de a consuma droguri şi de blasfemie, scrie ziarul L’Osservatore Romano, numindu-i o comoară preţioasă.

„Este adevărat că au luat droguri, au trăit în exces din cauza succesului lor, chiar au spus că sunt mai mari decât Iisus şi au transmis mesaje misterioase, care erau poate satanice. Nu au fost un exemplu bun pentru tinerii de atunci dar nu au fost nici cei mai răi. Melodiile lor frumoase au schimbat muzica şi continuă să ofere plăcere. 13 albume au schimbat istoria muzicii pop. Beatles a fost formaţia cea mai iubită şi faimoasă din lume”, scrie ziarul pe prima pagină.

Decizia de a lăuda grupul în mijlocul scandalurilor sexuale de la Vatican a suscitat dubii printre comentatori. „Să scrii despre Beatles, în loc să te concentrezi pe ceea ce se întâmplă la Biserică este foarte ciudat”, spune unul dintre ei.

Acum doi ani Vaticanul l-a iertat pe John Lennon pentru că a declarat că Beatles sunt mai importanţi decât Iisus Hristos, declarând că a fost lauda unui om din clasa mijlocie engleză care se chinuia să se descurce cu un succes neaşteptat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă