19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialDumitru Dragomir: Acum îmi dau seama de cât timp vor să mă...

Dumitru Dragomir: Acum îmi dau seama de cât timp vor să mă cureţe cei de la DNA şi nu pot

Şeful LPF, Dumitru Dragomir, a arătat luni, în faţa instanţei supreme, că este nevinovat în legătură cu faptele de corupţie de care îl acuză procurorii DNA, în dosarul în care acesta este judecată alături de fiul său şi de Gino Iorgulescu, subliniind că el nu putea fi prieten cu acesta din urmă, potrivit Mediafax.

 

Instanţa supremă a finalizat, luni, recursul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul în care Dumitru Dragomir, fiul şi şoferul acestuia şi Gino Iorgulescu au fost deferiţi justiţiei pentru fapte de corupţie, urmând să dea o decizie definitivă în acest dosar la 8 octombrie.

În ultimul cuvânt, Dragomir a arătat că şi-a dat seama că DNA „încearcă să-l cureţe” de foarte multă vreme. „Auzindu-l pe domnul procuror astăzi (luni – n.r.), mi-am dat seama de cât timp vor să mă cureţe şi nu pot. Eu cu Gino Iorgulescu am luptat pentru postul de preşedinte al LPF. Or eu vă spun că, dacă există doi oameni pe acest pământ care amândoi vor o funcţie şi după aceea rămân prieteni, eu mă împuşc. (…) Ori oi fi eu tâmpit, ori oi fi eu expirat, dar nu sunt prost. Domnul procuror nu a înţeles lucrurile de la Ligă”, a mai arătat Dragomir.

Şeful Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a precizat, la ieşirea din sala de judecată, că banii pentru terenul din această cauză, cât şi punerea LPF pe picioare, a făcut-o fie din bani proprii, fie din sponsorizări, însă nicidecum cu banii cluburilor de fotbal.

Apărarea celor patru inculpaţi a arătat, în faţa instanţei, că Florin Bădiţă, fostul şofer la Ligă al lui Dumitru Dragomir, a plătit o sumă mai mică pentru terenul pe care l-a achiziţionat, respectiv 60 de dolari metrul pătrat, pentru că a cumpărat partea de teren aflată în pantă, şi nu terenul drept, aşa cum a cumpărat LPF, care a plătit o sumă mai mare, respectiv 200 de dolari pentru un metru pătrat.

Concret, a arătat avocatul, Bădiţă a cumpărat un teren în care a investit o sumă considerabilă de bani pentru îndreptare şi pentru crearea posibilităţii de construire, în vreme ce LPF a achiziţionat secţiunea optimă de teren.

Totodată, a arătat avocatul, probele procurorilor nu susţin acuzaţiile aduse celor patru, motiv pentru care a cerut menţinerea definitivă a deciziilor de achitare date până în prezent de Tribunalul Bucureşti şi de Curtea de Apel Bucureşti.

Un alt apărător al celor patru a arătat instanţei că procurorii DNA s-au sesizat în acest dosar pentru infracţiune prescrisă la momentul sesizării din oficiu. „Aceste acuzaţii sunt nişte fantezii neprobate. Acest dosar a fost instrumentat total abuziv”, a mai arătat avocatul, în sala de judecată.

Tot luni, procurorul DNA a arătat, la instanţa supremă, că Tribunalul şi Curtea de Apel i-au achitat în mod greşit pe preşedintele LPF Dumitru Dragomir şi pe Gino Iorgulescu, pe motiv că probele acuzării nu dovedesc faptele imputate, şi a cerut în consecinţă condamnarea celor doi la pedepse cu executare.

Instanţa supremă a rămas în pronunţare privind recursul DNA şi a amânat luarea unei decizii definitive pentru 8 octombrie.

În 5 mai 2008, Dumitru Dragomir a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită, iar Gino Iorgulescu, fost preşedinte al FC Naţional şi fost membru în Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a fost deferit justiţiei pentru dare de mită, spălare de bani şi participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

Totodată, procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată şi pe Florin-Bogdan Bădiţă, fost angajat al Ligii Profesioniste de Fotbal ca şofer personal al lui Dumitru Dragomir, care de la data de 1 februarie 2004 este administrator al SC „Bodu” SRL Bucureşti, pentru complicitate la luare de mită, spălare de bani, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual şi uz de fals.

Alături de aceştia, în acelaşi dosar a fost judecat şi fiul preşedintelui LPF, Bogdan-Dumitru Dragomir, pentru spălare de bani şi participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

Potrivit rechizitoriului, în 4 aprilie 2001, Dumitru Dragomir ar fi primit de la Gino Iorgulescu un teren din Bucureşti, cu o suprafaţă de 351,79 de metri pătraţi, în valoare de 32.600,26 de dolari, pentru ca, în schimb, să accepte achiziţia de către LPF a unui teren în suprafaţă de 1.497,21 de metri pătraţi, din aceeaşi zonă şi a unei construcţii în suprafaţă de 279,72 de metri pătraţi, nefinalizată şi ridicată fără autorizaţie pe terenul respectiv.

„Liga a achiziţionat imobilele respective cu încălcarea Statutului LPF, cu suma de 355.000 de dolari, preţ supraevaluat, deoarece reprezenta o valoare de trei ori mai mare decât preţul practicat pe piaţa liberă în zona respectivă la acea dată”, susţinea DNA.

Pentru a ascunde adevărata natură a bunului dat cu titlu de mită lui Dumitru Dragomir, Gino Iorgulescu ar fi trecut în proprietatea şoferului Florin-Bogdan Bădiţă terenul de 351,79 de metri pătraţi, printr-un contract încheiat la un notariat public. În contractul de vânzare-cumpărare astfel încheiat s-a consemnat în fals că pentru acest imobil s-a achitat suma de 600.000.000 de lei vechi (60.000 de lei noi), deşi în realitate aceşti bani nu au fost achitaţi, potrivit anchetatorilor DNA.

În rechizitoriul trimis instanţei, procurorii mai arată că, în perioada 2001-2004, în baza acestui contract de vânzare-cumpărare, s-au realizat formalităţile de înscriere în Cartea Funciară a imobilelor respective şi de obţinere a autorizaţiei de construcţie pentru ridicarea unei locuinţe.

Totodată, în 24 mai 2004, în baza unui alt contract de vânzare-cumpărare, încheiat în formă autentică, Florin-Bogdan Bădiţă, cu acceptul lui Bogdan Dragomir, a trecut terenul respectiv în proprietatea societăţii „Bodu”, contract în care s-a consemnat, în fals, că pentru tranzacţie s-a plătit suma de 900.000.000 de lei vechi (90.000 de RON).

În perioada 2004 – 2007, Florin-Bogdan Bădiţă a folosit acest contract pentru a înregistra operaţiunea în contabilitatea firmei şi pentru a realiza formalităţile legale în vederea înscrierii imobilului în Cartea Funciară şi obţinerii autorizaţiei de dezmembrare a construcţiei amplasate pe acest imobil, mai susţin procurorii.

DNA a instituit sechestru asigurător asupra bunului care ar fi fost primit cu titlu de mită, în vederea confiscării de către instanţa de judecată.

Potrivit rechizitoriului DNA, în tranzacţia imobiliară au fost implicaţi şi Sorin Ovidiu Vîntu, şi Dan Iosif (decedat între timp-n.r.).

În februarie 2011, cei patru au fost achitaţi de Tribunalul Bucureşti, decizia fiind menţinută, în noiembrie 2011, de Curtea de Apel Bucureşti.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă