19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialDumitru Costin: Dacă şi această întâlnire a fost degeaba, nu ne vom...

Dumitru Costin: Dacă şi această întâlnire a fost degeaba, nu ne vom mai întâlni cu premierul

Liderul Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a declarat, marţi, după întâlnirea de la Palatul Victoria, că dacă întâlnirea nu va duce la rezultate, va fi ultima oară când BNS se va întâlni cu premierul. „Dacă o să constatăm că şi această întâlnire a fost degeaba, vă garantez ca este ultima oară când BNS va participa la o întâlnire cu domnia sa”, a spus Costin, citat de Agerpres.

Acesta a precizat că BNS a pregătit mai multe variante de lucru în ceea ce priveşte salariul minim pe economie, cu variante diferite de fiscalitate astfel încât să nu fie afectat mediul economic. Sindicaliştii din BNS au organizat marţi un marş-miting de protest în Capitală, la care au participat salariaţi din sectorul transporturilor, construcţiilor de maşini, poştă şi telecomunicaţii, din sectorul tipografic, industria de apărare, din instituţii de cultură, sectorul energetic, industria textilă, agricultură, bănci, din sectorul sănătăţii (Ambulanţă şi Casele de Asigurări), din administraţie publică (penitenciare, siguranţă publică, asistenţă socială) şi din sectorul gospodăriei comunale.

Coloanele de manifestanţi s-au strâns în Piaţa Victoriei, de unde, după ce au depus lista de revendicări la Guvern, au plecat în marş spre Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri – Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Ministerul Administraţiei şi Internelor- Ministerul Sănătăţii – Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Preşedintele BNS, Dumitru Costin, le-a reproşat guvernanţilor că au uitat de economia reală şi că, deşi sunt bani pentru investiţii în drumuri şi infrastructură, nu au făcut nimic.

Prim vicepreşedintele BNS, Ioan Pisc, a făcut apel la confederaţiile sindicale Cartel Alfa, CNSLR Frăţia, CSDR şi Meridian, la unitate sindicală, deoarece numai aşa îşi pot apăra drepturile. Liderul BNS le-a reproşat guvernanţilor că au adus la disperare toate categoriile sociale din ţară şi le-a cerut acestora să dea socoteală de ce au îndatorat ţara la FMI şi la alte foruri financiare internaţionale.

În faţa Ministerului Economiei, sindicaliştii din energie au solicitat privatizarea sectorului, locuri de muncă pentru energeticieni şi stoparea falimentării industriei de apărare. După ce au depus lista de revendicări la Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii, o delegaţia de manifestanţi a ajuns la Ministerul Agriculturii, unde au fost întâmpinaţi de jandarmi cu o stare de nervozitate inexplicabilă ceea ce a dus la un mic incident.

Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei, o parte dintre delegaţi au încercat să treacă pe partea carosabilă, însă, după ce li s-a explicat că traficul trebuie să se desfăşoare fără întrerupere, aceştia au înţeles şi s-au retras. Acţiunea de protest a susţinut o listă de revendicări care vizează în principal crearea unui program clar de investiţii, ţinte pentru piaţa muncii şi finalizarea Legii salarizării unitare în sectorul bugetar.

BNS cere Guvernului un program clar de investiţii, care să includă resursele financiare aferente, pentru relansarea economică în următoarele domenii: infrastructură, transport şi comunicaţii, energie, agricultură şi industrie alimentară (cu condiţia fiscalizării agriculturii), resurse umane, în domeniul educaţiei şi sănătăţii, industria de apărare,cu condiţia onorării obligaţiilor de export de către companiile străine care au contracte de offset (compensare) cu statul român.

De asemenea, BNS solicită Guvernului creşterea în regim de urgenţă a salariului minim pe economie la 750 de lei, fiscalizarea unitară a tuturor veniturilor obţinute din activităţi profesionale, restructurarea Inspecţiei Muncii şi definitivarea sistemului de salarizare în sectorul bugetar. În ceea ce priveşte cele trei legi sindicale – Legea sindicatelor, Legea conflictelor de muncă, şi Legea contractelor colective- BNS nu admite nicio modificare a acestora, decât în cadrul unor grupuri de lucru comune ale Guvernului, patronatelor şi sindicatelor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă