Pomii de Paşte din Munţii Apuseni
În Munţii Apuseni, de Florii sunt sfinţiţi pomii de Paşte. Este vorba de mesteceni, care sunt împodobiţi cu panglici colorate. În zone precum Muntele Băişorii, aceşti mesteceni sunt binecuvântaţi în curtea bisericii. Apoi, oamenii duc mestecenii în curtea casei, unde rămân până după Paşte. Albeaţa cojii de mesteacăn simbolizează puritatea jertfei Pascale, iar panglicile colorate amintesc de bucuria mulţimii care l-a îmtâmpinat pe Isus Cristos în chip de împărat, la intrarea Sa în Ierusalim. Verdele frunzelor de mesteacăn simbolizează speranţa şi bucuria Învierii. În alte zone, cum ar fi Valea Someşului, oamenii duc la biserică ramuri de salcie, care sunt binecuvântate la finalul Liturghiei. În unele sate, aceste ramuri de salcie sunt puse în straturile de legume ori de flori sau sunt atârnate sub streaşina adăpostului animalelor. Şi asta pentru că există credinţa că ramurile sfinţite de salcie împiediică lucrarea duhurilor necurate. În satele cu majoritate greco-catolică sau unde influenţa romano-catolică este mai mare, ramurile de salcie sunt păstrate până în Miercurea Cenuşii. Atunci, aceste ramuri de salcie sunt arse, iar oamenii îşi presară cenuşa astfel rezultată pe cap, în semn de penitenţă.
Colindele de Paşte
Tot în Săptămâna Mare, în Transilvania sunt păstrate aşa-numitele colinde de Paşte. Este vorba de cântece care sunt interpretate doar în cadrul liturgic, în biserică. Linia lor melodică este cea a pricesnelor. Textul colindelor din Săptămâna Patimilor este unul de durere, care aminteşte de jertfa lui Isus Cristos. În Săptămâna Luminată sunt intonate alte colinde de Paşte, însă, în acel caz, textul colindelor exprimă bucuria Învierii. Preoţii spun că aceste colinde au apărut, probabil, în secolul al XIX-lea, când au revenit din Statele Unite ale Americii mulţi dintre ardelenii şi bănăţenii plecaţi la muncă peste Ocean şi care au cunoscut acolo frumuseţea unor imnuri folosite în bisericile protestante ori neoprotestante şi care au compus, la rândul lor, astfel de cântece. Episcopii ortodocşi şi greco-catolici au integrat aceste cântece în liturghiile de tip bizantin, iar aceste colinde de Paşte sunt intonate în perioada în care credincioşii se cuminecă.
Tradiţii precreştine
Sărbătoarea Floriilor a încorporat şi multe elemente precreştine. De fapt, chiar numele sărbătorii vine de la zeiţa romană Flora, a cărei sărbătoare celebra renaşterea naturii. În anumite zone din Banat, fetele fierb busuioc în sâmbăta Floriilor, iar apoi se spală pe cap cu această apă cu busuioc. Tradiţia spune că, astfel, chipul fetelor înfloreşte. Apa care rămâne este turnată la rădăcina unui păr înflorit, pentru ca flăcăii să se uite la ele precum la un pom înflorit.
Descântece precreştine
Însă există şi alte tradiţii precreştine. Una dintre ele presupune faptul că, în noaptea Floriilor, fetele aşează o oglindă şi o cămaşă curată sub ramurile unui păr înflorit. Ulterior, aceste obiecte sunt folosite în diferite descântece de dragoste sau de sănătate.
