20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialDulciuri tentante

Dulciuri tentante

Într-o după-amiază de noiembrie, paşii m-au purtat (cu treburi, bine­înţeles, plimbarea pe care ne-o tot recomandă medicii fiind un deziderat mai îndepărtat) prin zona fostului ma­gazin Dioda de pe actualul bulevard Ion Mihalache, fostul 1 Mai. Privirea mi-a fost atrasă de o vitrină în care se lăfăiau maşinuţe şi păpuşi Barbie, dar şi alte aranjamente minunate, într-o bogăţie de culori şi de forme de mare rafinament estetic. Nu, nu eram în faţa unui magazin de jucării, aşa cum aţi putea crede, ca şi mine, de altfel, ci a unei cofetării, iar tentaţia era atât de mare încât orice ambiţie de dietă părea sortită din start eşecului. Am intrat şi nu mi-a părut rău. Pentru că, după ce am cumpărat câte ceva, am revenit şi în alte dăţi.

„Sută la sută naturale, preparate după reţete de casă tradiţionale, fără adaosuri de amelioratori, conservanţi şi alte produse alternative”, sunt cuvintele cu care m-a întâmpinat vânzătoarea când m-a văzut nehotărâtă. De fapt, nu mă hotăram ce anume să cumpăr, nu dacă să cumpăr sau nu.
Produse de patiserie, îngheţate, prăjituri şi torturi care de care mai tentante îmi făceau cu ochiul. Torturi clasice, tort Maria, caramel, miniforet, tort Nociolla – blat cu mousse alb şi nuci verzi, Marzipan, Petruţa, Victoria, Troix Mousse, Pirat, Antarctica, Ascensor, Căruţă, Troll, Fashion, Wonderland, Sreck, cu îngeraşi şi bebeluşi, în formă de pisică, porc, locomotivă şi multe alte forme te îmbie, fâcându-te să zăboveşti mult până să te hotărăşti ce anume să iei.
Dacă nu mă credeţi, intraţi pe www.cofetariavictoria.ro şi mai vorbim…

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă