3.5 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSpecialDulciuri cu gust amar

Dulciuri cu gust amar

» Industria alimentara japoneza nu este nici ea scutita de scandaluri privind calitatea produselor. O mare companie de productie si comercializare a dulciurilor a fost nevoita sa-si opreasca activitatea, iar altora li s-au cerut explicatii si masuri.

In loc sa isi sarbatoreasca a 300-a aniversare, compania Akafuku, producatoare de dulciuri traditionale japoneze, pe care le comercializeaza intr-o zona cu mare afluenta de vizitatori, a fost silita sa-si opreasca activitatea pe termen nedeterminat, din cauza problemelor legate de calitatea produselor. Compania a fost acuzata ca a inlocuit etichetele cu data de expirare a unor produse si ca a reciclat ingredientele produselor nevandute, si aceasta nu de curand, ci de-a lungul ultimelor trei decenii, scrie "The New York Times".
Initial, Noriyasu Hamada, cel de-al 11-lea presedinte al companiei de familie, a negat acuzatiile. Dupa cateva zile, el a fost silit sa recunoasca faptul ca Akafuku a practicat sistematic refolosirea a pana la 90 de procente din produsele nevandute pentru fabricarea de noi dulciuri, fie in fabricile proprii, fie vanzand aceste ingrediente "reciclate" altor companii. O alta practica dubioasa era congelarea produselor in prag de expirare si revanzarea lor.
Compania Fujiya, care promoveaza din 1910 dulciuri occidentale in Japonia, a recunoscut ca a folosit lapte expirat pentru o parte din produsele sale. Ishiya, compania care produce cele mai populare prajiturele din insula Hokkaido, a falsificat termenele de expirare.
Akira Shimizu, profesor de economie si expert in branduri de la Universitatea Meiji Gakuin din Tokyo, a explicat pentru "The New York Times" impactul acestor scandaluri. Dupa parerea sa, japonezii asociaza dulciurile cu momente fericite din viata lor – aniversari, intoarcerea tatalui din delegatii cu daruri pentru copii. De aceea, au acum sentimentul ca "aceste episoade fericite sunt negate. Este ca si cum ar fi ceva putred, pana la urma, in zilele insorite".
Dezvaluirile in centrul carora s-au aflat o companie de procesare a carnii, Meat Hope, care punea eticheta de "100% carne de vita" pe pachete continand carne de porc, pui sau chiar iepure, si o companie de procesare a carnii de pui, Hinaidori, nu au avut un impact chiar atat de dramatic asupra consumatorilor. Cel mai afectat a fost presedintele in varsta de 76 de ani al companiei Hinaidori, care a incercat chiar sa se sinucida.

 

TRADITiE

» Firma de familie

Compania Akafuku a fost infiintata ca o firma de familie (cum a si ramas) in 1707, cand a inceput sa isi vanda produsele pelerinilor care vizitau templul Ise, principalul templu shintoist din Japonia, dedicat zeitei Soarelui, din care descinde spiritual familia imperiala. A vizita cel putin o data in viata acest templu era o datorie religioasa. Dulciurile Akafuku au devenit un cadou traditional facut de pelerini familiei si prietenilor, la intoarcerea acasa. La inceputul anilor ‘90, Akafuku a investit echivalentul a 120 de milioane de dolari in construirea unui parc tematic care a atras peste 3,4 milioane de vizitatori anual. Aceste succese au fost spulberate insa de scandal, compania fiind silita sa isi opreasca pe termen nedeterminat productia, pentru a doua oara in istoria sa tricentenara. Prima incetare a activitatii, temporara, a avut loc in timpul celui de-al doilea razboi mondial, din cauza crizei de zahar. 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Spațiul Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare pe Facebook, beneficiile semnificative pe care aderarea completă a României la spațiul Schengen le va aduce economiei...

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea "cu succes" a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului,...

Marcel Ciolacu: Spațiul Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare pe Facebook, beneficiile semnificative pe care aderarea completă a României la spațiul Schengen le va aduce economiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă