4.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialDuelul titanilor

Duelul titanilor

Cele mai bune echipe din baschetul românesc, „U” Mobitelco Cluj şi CSU Ploieşti, se reîntâlnesc, miercuri, pentru a şasea oară în acest an.

Cel mai spectaculos debut de sezon al Diviziei A de baschet masculin continuă cu „main eventul” „U” Mobitelco BT Cluj-CSU Ploieşti. După „derby-ul Ardealului” va urma, miercuri, cel mai aşteptat meci al ultimilor ani în baschetul românesc. Reeditarea finalelor din 2006, 2008 şi 2010, toate încheiate cu victoria prahovenilor, va stârni un interes imens în Sala „Horia Demian”. Ardelenii au fost nevoiţi să suporte eşecuri peste eşecuri în faţa ploieştenilor în ultimii ani, pe care au reuşit însă să-i învingă în ambele meciuri ale sezonului regulat trecut. Acel 0-4 din finala disputată în primăvară a fost greu de digerat de către clujeni, în special cele două aruncări de trei puncte reuşite de ploieşteni în ultima secundă a primelor două meciuri.

„Întotdeauna partidele împotriva Ploieştiului au fost spectaculoase. Vrem să câştigăm mai ales pentru fanii noştri, dar şi pentru liniştea pe care o vom avea pe viitor. O victorie cu Ploieştiul, venită după succesul de la Sibiu, ne-ar ajuta foarte mult la moral. Suntem pregătiţi pentru joc”, a promis antrenorul clujenilor, Marcel Ţenter. Campio­nii ultimelor şapte ediţii, deşi au debutat cu dreptul şi în acest sezon, sunt afectaţi de eliminarea prematură din competiţiile europene, acolo unde o diferenţă de două puncte i-a împiedicat să ajungă în grupele FIBA Eurochallenge. Ardelenii au pierdut ambele meciuri din Cupa României cu BC Mureş, dar victoria de la Sibiu îi face să abordeze altfel jocul cu rivalii din Ploieşti. „Trebuie să arătăm că jucăm acasă, în faţa propriilor suporteri şi că nu va fi uşor pentru nimeni. Va fi un meci tare, ne cunoaştem bine între noi şi doar dacă dăm maximum putem câştiga”, a spus şi pivotul lui „U”, Zoran Krstanovic. „U” Mobitelco Cluj-CSU Ploieşti va începe la ora 18.00, în direct pe TVR 3. 

Scandal în finală

Finala Diviziei A din sezonul trecut a însemnat şi un mare scandal între cele două echipe. Conduce­rea de la „U” Mobitelco a cerut un control antidoping înainte de meciul cu numărul trei, spre nemulţumirea vehementă a ploieştenilor. Cătălin Burlacu, unul dintre cei mai importanţi jucători ai prahovenilor şi ai naţionalei, a fost depistat pozitiv şi suspendat mai apoi trei luni. De asemenea, Brice Kabengele a fost şi el suspendat şase luni pentru consum de marijuana. Suspendarea lui Burlacu a expirat, în timp ce Kabengele a plecat de la ploieşteni.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Vitamina D poate contribui la reducerea tensiunii arteriale la adulții cu obezitate

Un nou studiu publicat în Journal of the Endocrine Society sugerează că suplimentele de vitamina D pot contribui la reducerea tensiunii arteriale la adulții...

Meseriile bine plătite care atrag tot mai mulți români: Opțiuni sigure și profitabile

Deficitul de personal calificat pe piața muncii din România a transformat meseriile precum electrician, instalator, bucătar sau mecanic în opțiuni extrem de atractive, atât...

Robert Bădescu revine mai devreme la Rapid după împrumutul la Mioveni

Robert Bădescu, fundașul de 19 ani crescut la juniorii Rapidului, s-a întors mai devreme la echipa din Giulești după un împrumut la CS Mioveni...
Ultima oră
Pe aceeași temă