-1.1 C
București
joi, 16 ianuarie 2025
AcasăSpecialDublu impact la Poli Timişoara

Dublu impact la Poli Timişoara

Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal a oficializat, luni dimineaţă, faptul că Poli Timişoara va juca tot în liga a doua şi în sezonul viitor, dar fără patronul Marian Iancu implicat, în mod oficial, la echipă. Principalul finanţator al formaţiei bănăţene a retras dosarul de licenţiere încă de săptămâna trecută, din cauza datoriilor de aproximativ două milioane de euro, iar oficialii FRF au confirmat că „alb-violeţii” nu mai au nici o şansă de a juca în prima ligă din sezonul viitor, chiar dacă au obţinut promovarea pe teren. De parcă această decizie nu era de ajuns pentru timişoreni, Adunarea Generală l-a declarat pe acelaşi Marian Iancu, prin vot, „persona non-grata” în fotbalul românesc.

188 de voturi pentru

Omului de afaceri i s-a tras această „titulatură” de la declaraţiile războinice făcute atât la adresa conducerii federaţiei, cât şi la cea a finanţatorului lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu. Din cei 191 de membri afiliaţi prezenţi la şedinţă, 188 au votat pentru ca Iancu să nu mai poată participa, decât ca simplu suporter, la orice acţiune fotbalistică din România. „Ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc e un jeg. Normal că am retras şi dosarul de licenţiere, pentru că nu mai avea nici un sens să-l ţinem. Aveam două milioane de euro datorii”, a declarat Iancu, care nu a reuşit să cedeze echipa în timp util autorităţilor locale şi judeţene, singura şansă pentru ca Poli să poată evolua în prima ligă din sezonul următor.

 

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Ilie Bolojan ar fi favorabil candidaturii lui Călin Georgescu la prezidențiale: Câștigătorul se tranșează la vot

Ilie Bolojan a declarat la Europa FM, referitor la o eventuală interzicere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, că el este de...

Donald Trump se va opune ca Gaza să redevină un ‘refugiu pentru teroriști’

Președintele ales al SUA Donald Trump a declarat miercuri că nu va permite ca Gaza să redevină un 'refugiu pentru teroriști', după anunțarea de...

Netanyahu le este recunoscător lui Trump și Biden pentru sprijinul dat în „eliberarea ostaticilor” din Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a mulțumit lui Donald Trump și Joe Biden pentru ajutorul acordat în acordul privind 'eliberarea ostaticilor', potrivit unui comunicat al...
Ultima oră
Pe aceeași temă