Cel puţin 33 de persoane au murit şi alte 52 au fost rănite, luni dimineaţă, într-un dublu atentat cu bombă comis în oraşul Kout, la 160 de kilometri sud-est de Bagdad, au anunţat surse medicale, citate de AFP, relatează Mediafax.
„Am primit până acum 33 de trupuri neînsufleţite şi acordăm îngrijiri pentru 52 de răniţi”, a declarat un medic de la spitalul al-Zahra din Kout, precizând că printre victime se află şi femei şi copii.
Cele două explozii au avut loc în jurul orei locale 8.00 (5.00 GMT), într-o zonă aglomerată din centrul oraşului, au afirmat surse din cadrul poliţiei.
Atentatele comise în iulie s-au soldat cu moartea a 259 de irakieni, dintre care 159 civili, 56 de poliţişti şi 44 membri ai forţelor armate, potrivit bilanţurilor compilate de Ministerele Sănătăţii, Apărării şi de Interne.