20 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialDublă de aur marca Zicu

Dublă de aur marca Zicu

FC Timişoara s-a impus, pe teren propriu, cu 3-1 în faţa formaţiei Gaz Metan Mediaş, şi a obţinut trei puncte importante, care o menţin la cinci puncte faţă de liderul Oţelul Galaţi.

Pe un teren care a arătat surprinzător de bine, în ciuda ninsorilor abundente din ultimele zile, dar înfruntând un frig extrem de pătrunzător, timişorenii au obţinut o victorie foarte importantă în faţa propriilor suporteri.

Bănăţenii au reuşit să câştige cele trei puncte în stilul cu care ne-au obişnuit în prima parte a campionatului, adică revenind după ce au fost conduşi. Mai mult, FC Timişoara şi Gaz Metan Mediaş au încheiat prima parte a întâlnirii la egalitate, 0-0, dar cei care au dominat în teren au fost oaspeţii.
Practic, înainte de pauză, timişorenii au avut o singură fază în care au pus cu adevărat în pericol poarta lui Pleşca, medieşenii anihilând foarte bine atacurile previzibile ale gazdelor.

Oaspeţii au început bine şi repriza secundă, deschizând scorul prin Dudita (min. 49), dar nu s-au bucurat prea mult de avantaj pentru că, şase minute mai târziu, Dorin Goga a egalat cu un şut în vinclu din 16 metri (min. 55). A urmat apoi un şut imparabil al lui Ianis Zicu din şase metri (’62) după care a reuşit dubla (’75).

După meci, Dusan Uhrin Jr., antrenorul FC Timişoara, s-a declarat mulţumit de rezultat dar mai puţin încântat de evoluţia elevilor săi în prima parte a întâlnirii. „Suntem mulţumiţi de rezultat, dar nu şi de prima repriză a meciului. Adversarul a jucat inteligent împotriva noastră şi cred că meciul s-a decis după ce am început să jucăm şi pe partea dreaptă; în prima repriză am jucat mult pe stânga. După ce am reuşit să egalăm, puteam să dăm şi mai multe goluri. Pot spune că sunt mulţumit de finalul jocului. Sunt mulţumit de Zicu, care în repriza a doua a jucat excelent, dar ne va lipsi Alexa, pentru că a luat cartonaş galben, va fi mai greu împotriva CFR”, a spus Uhrin. La finalul meciului, deşi echipa sa a pierdut, antrenorul Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, şi-a felicitat adversarii, un lucru mai rar întâlnit în liga lui Mitică.

„A fost un meci spectaculos, dar am primit cam prea multe goluri. Se pare ca unii dintre jucători sunt încă la meciurile de pregătire, golurile doi şi trei le‑am luat după nişte greşeli elementare. Felicit echipa adversă, au avut încredere în ei şi au câştigat. Am făcut o prim repriză bună, am dominat tactic, dar în momentul în care am avut 1-0 parcă s-a rupt ceva. Am avut câteva absenţe importante, dar nu caut scuze. O echip nu stă într-un jucător. Ar fi fost frumos să păstrăm tradiţia, să rămânem neînvinşi la Timişoara, dar n-a fost să fie”, a spus Pustai.

Iordache, la Bistriţa

Mijlocaşul Ilie Iordache, de 26 de ani, a semnat cu Gloria Bistriţa un contract pe doi ani şi jumătate. Iordache a jucat primul său meci în Liga I pentru „U” Craiova, chiar contra echipei Gloria Bistriţa, pe 23 octombrie 2004. A mai fost legitimat la Pandurii Târgu Jiu, AEK Atena şi Rapid Bucureşti. Are în palmares107 meciuri şi 12 goluri în prima ligă.

Cele mai citite

Ministrul Câciu: România își bazează deficitul pe investiții, singura cale spre dezvoltare economică

Adrian Câciu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat că România se numără printre puținele țări din UE al căror deficit bugetar este generat...

Dacia reduce prețurile pentru majoritatea modelelor, în contextul unei piețe auto în declin

Prețurile modelelor Dacia pe piața din România au fost ajustate în contextul provocărilor economice și al scăderii cererii de automobile noi, cu reduceri semnificative...

Impact între un microbuz și un autobuz, în Gorj. Zece persoane au fost rănite

În aceasta dimineață la ora 5.50, polițiștii au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că, în comuna Runcu, sat Răchiți, din...
Ultima oră
Pe aceeași temă