19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialDramaturgul şi jurnalistul Larry L. King a murit la vârsta 83 de...

Dramaturgul şi jurnalistul Larry L. King a murit la vârsta 83 de ani

Dramaturgul şi jurnalistul Larry L. King, autor al piesei de teatru „Best Little Whorehouse in Texas”, a murit sâmbătă, la vârsta de 83 de ani, transmite Mediafax.

Larry L. King a murit în Chevy Chase House, un azil de bătrâni, informează contactmusic.com. Barbara, soţia lui Larry L. King, a declarat că acesta se lupta de mai mulţi ani cu emfizemul pulmonar (o boală care produce alterarea respiraţiei şi reduce capacitatea de efort fizic), care a fost şi cauza principală a decesului său.

Chiar dacă piesele scrise de el i-au adus celebritatea, King a fost în primul rând reporter şi consilier politic, un om care a trăit viaţa la maxim şi a ajuns la o vârstă venerabilă. King a lucrat pentru Playboy în perioada în care celebrul Hunter S. Thompson a redefinit jurnalismul, în anii ’60-’70.

Articolul care i-a adus celebritatea lui Larry L. King a fost „Chicken Ranch”, despre o afacere cu detalii sordide din sud-estul Texas-ului. Această experienţă a fost de asemenea inspiraţie şi pentru cea mai celebră piesă de teatru pe care a scris-o – „The Best Little Whorehouse in Texas”. Respectiva piesă a fost jucată pe Broadway patru ani la rând, de la premiera din 1978, şi a obţinut succesul şi în alte teatre din toată lume.

Larry L. King a primit un Emmy în 1982, pentru documentarul de televiziune „The Best Little Statehouse in Texas”, pentru care a semnat scenariul şi lectura.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă