4.2 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialDramaturgul Paul Everac a încetat din viaţă

Dramaturgul Paul Everac a încetat din viaţă

Dramaturgul Paul Everac a murit marţi, la vârsta de 87 de ani, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, din cauza unor suferinţe cronice, a declarat Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, relatează Mediafax.

Bogdan Opriţa a spus că Paul Everac a murit marţi dimineaţă, în urma unor suferinţe cronice multiple.

Uniunea Scriitorilor din România (USR) transmite că „prin dispariţia lui Paul Everac, literatura română, lumea literară românească suferă o grea, ireparabilă pierdere”.

Paul Everac, pe adevăratul său nume Petre Constantinescu s-a născut la Bucureşti pe 23 august 1924.

În 1948, el a scris prima sa opera literară, poemul dramatic „Robinson”. Au urmat, în interval de câţiva ani, alte zece piese, în general reinterpretări şi parafraze de mituri cunoscute ca Oedip, Ifigenia, Ioan Botezătorul, Noe sau evenimente ca Revoluţia Franceză.

Piesele sale de teatru – peste 140 – au cunoscut reprezentări în ţară şi în străinătate, au fost adaptate pentru teatru radiofonic, film şi televiziune, primind cronici elogioase şi fiind premiate de Ministerul Culturii, Uniunea Scriitorilor din România, al cărui membru a fost din 1960, şi Academia Română. În 1986, i-a fost acordat premiul Uniunii Scriitorilor pentru întreaga activitate.
După Revoluţie, a fost numit director general al Televiziunii Române (1993 – 1994), iar apoi director al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistă „Nicolae Iorga” de la Veneţia (1995 – 1997).

În 2008, îi este publicat volumul „Scrisori”, cu epistole către personalităţi ca Ion Iliescu, Constantin Noica, Răzvan Theodorescu, Cristian Tudor Popescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Corneliu Vadim Tudor, Florin Piersic, Marta Petreu, Gabriela Adameşteanu, Paul Goma, Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Augustin Buzura, Mona Muscă şi Dan Diaconescu.

O biografie mai detaliată, cu nuanţe comice şi ironice a lui Paul Everac se găseşte în volumul său memorial „Revelionul” apărut în anul 2000.

Cele mai citite

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

TikTok, platforma strategiei lui Călin Georgescu și rădăcinile sale în China

Combinația dintre politică și tehnologie l-a adus pe primul loc pe Călin Georgescu, în opțiunile românilor TikTok, platforma pe care Călin Georgescu a reușit să...

Declarația de avere a lui Călin Georgescu: simplitate și transparență financiare

Călin Georgescu nu are datorii, iar veniturile sale provin exclusiv din activitatea didactică Potrivit declarației de avere, publicată pe site-ul BEC, Călin Georgescu arată tuturor...
Ultima oră
Pe aceeași temă