Odată cu scandalul produs la alegerile prezidenţiale din noiembrie, când mii de români au fost împiedicaţi să-şi exercite un drept definitoriu pentru democraţie, cel de a alege, s-a pus problema necesităţii modificării legislaţiei privind votul persoanelor aflate în străinătate. După cum am mai scris, proiectul noii legi pentru alegerile parlamentare (aflat la promulgare) rezolvă parţial problema, căci obligă statul să înfiinţeze secţii de vot în localităţile (sau grupurile de localităţi) din străinătate în care se vor fi înscris în Registrul Electoral cel puţin 100 de alegători.
A rămas în discuţie votul la distanţă, o altă facilitate care ar permite românilor din străinătate să-şi exercite dreptul de vot. Când spun “vot la distanţă”, mă refer la una din cele două variante posibile: votul prin corespondenţă şi cel electronic (prin internet). Aici apare o primă discuţie: care dintre ele ar fi de preferat? Problema votului electronic este că pare a fi expus unor riscuri importante de fraudare – prin atacuri cibernetice –, cu atât mai mare cu cât abilitatea hackerilor români este notorie. Pe de altă parte, am putea să ne întrebăm de ce, atât timp cât ne permitem riscul de a face prin internet plăţi de zeci de mii de lei, nu am putea “risca” să şi votăm prin acelaşi mediu.
Poşta clasică pare să fie un serviciu pe cale de dispariţie (şi, de aceea, tot mai scump), în timp ce viitorul pare să aparţină comunicării electronice. Atunci, dacă e vorba să implementăm un nou sistem de vot, şi dacă orice implementare presupune costuri suplimentare faţă de cele de utilizare, nu ar fi preferabil să alegem sistemul care pare să aparţină viitorului (chiar dacă e puţin mai complicat)? Altfel spus, aşa cum facem atunci când ne cumpărăm un nou laptop, ar trebui să-l alegem pe cel cu tehnologia mai nouă, chiar dacă e ceva mai scump.
În prezent, există în Parlament nu mai puţin de cinci proiecte de lege privind votul prin corespondenţă, niciunul despre votul electronic. Niciunul nu a intrat în discuţia comisiei parlamentare de resort. Ca să producă efecte la alegerile parlamentare din noiembrie 2016, o asemenea lege trebuie promulgată în toamna aceasta. Cum s-a intrat deja în vacanţa parlamentară (teoretic, comisiile de specialitate ar lucra şi în vacanță, dar…), rămân practic doar două luni pentru discutarea în Comisie, în cele două Camere şi apoi pentru promulgare. Aşadar, opţiunea pentru un sistem de vot electronic este anulată din considerente de timing.
O a doua problemă despre care nu s-a prea discutat este dacă votul prin corespondenţă ar trebui să poată fi exercitat doar de către cetăţenii din străinătate, şi nu şi de către cei din interiorul ţării. Cu alte cuvinte, de ce ar avea posibilitatea să voteze prin corespondenţă Ionel, român din Vaslui care munceşte în Andaluzia, dar nu şi fratele său Gigel, tot din Vaslui, dar care şi-a găsit de lucru la Timişoara? Nu se produce în felul acesta o discriminare între cele două categorii de migranţi – cei externi şi cei interni?
Un posibil răspuns e că, aşa cum prevede alineatul 1 al articolului 42 din Legea alegerilor parlamentare, Gigel poate face, cu 45 de zile înaintea alegerilor, o cerere către Primăria Timişoara, prin care să solicite să fie înscris în lista electorală de aici. Alineatul 2 al aceleiaşi legi îi permite şi lui Ionel să ceară misiunii diplomatice din Spania să-l înscrie în lista electorală din localitatea andaluză în care munceşte. Dar el are dezavantajul că trebuie să facă asta cu 3 luni înaintea alegerilor. În plus, dacă în zona în care locuieşte nu există 100 de conaţionali care să fi depus cereri similare, el va trebui să bată drumul până la ambasadă sau cel mai apropiat oficiu consular (uneori, aflat la distanţă de mii de kilometri). Deci, pentru a compensa dificultăţile suplimentare întâmpinate de românii din străinătate în exercitarea dreptului de vot, s-ar putea justifica de ce li se acordă acest beneficiu suplimentar.
La fel de adevărat e că, dacă tot se legiferează o facilitate, normal ar fi ca de ea să beneficieze cât mai multă lume. Aşadar, ar trebui găsite argumentele pentru care NU s-ar permite cetăţenilor din România votul prin corespondenţă. Dacă m-aţi întreba pe mine, eu aş alege acel proiect de lege pentru votul prin corespondenţă care la următoarele alegeri (prezidenţialele şi europarlamentarele din 2019) ar putea fi cel mai uşor de extins, cu modificări minime, pentru toţi cetăţenii care lipsesc din localitatea de domiciliu în ziua alegerilor. Sau, de ce nu?, către toţi cetăţenii care optează pentru această modalitate de exercitare a votului.
Mircea Kivu este sociolog
