10.7 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialDouă surori din Vaslui au dispărut dintr-un centru al Protecţiei Copilului

Două surori din Vaslui au dispărut dintr-un centru al Protecţiei Copilului

Două fete de 15 şi 16 ani, din comuna vasluiană Zăpodeni, eleve la un liceu din municipiul Vaslui, au fost date în urmărire, joi, de către poliţişti, după ce au dispărut dintr-un centru al Direcţiei pentru Protecţia Copilului, transmite Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, cele două surori ar fi plecat voluntar din Adăpostul de Zi şi Noapte pentru Copiii Străzii din municipiul Vaslui, în cursul serii de miercuri, însă fără a mai reveni în centru, unde erau adăpostite de patru zile.

În consecinţă, instituţia a alertat Poliţia şi le-a dat dispărute pe cele două surori, acestea fiind căutate, în prezent, de către oamenii legii.

“Cele două minore, eleve la un liceu din Vaslui, au ajuns în centru la sfârşitul săptămânii trecute, după ce plecaseră de la domiciliul din Zăpodeni cu două zile mai devreme. Ulterior, s-au purtat discuţii cu părinţii, care au spus că fiicele lor au tulburări de comportament, motiv ce ne-a determinat să le menţinem în centru în încercarea remedierii situaţiei”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

În cazul în care vor fi găsite, cele două fete vor reveni în centrul Protecţiei Copilului, unde specialiştii instituţiei vor reevalua situaţia lor pentru a se stabili dacă se impun măsuri speciale sau dacă va fi nevoie de acordarea de servicii de consiliere în vederea reintegrării în familie. 

 

Cele mai citite

Poşta Română a finalizat distribuirea pensiilor până pe 15 aprilie

Compania Naţională "Poşta Română" a finalizat distribuirea pensiilor până pe data 15 aprilie, conform calendarului asumat, a anunţat, joi, operatorul poştal naţional. Distribuirea drepturilor sociale...

Cum să alegi parfumul potrivit pentru orice ocazie

Viața este frumoasă dacă facem alegeri bune, iar parfumurile de lux ne pot aduce o dimensiune extraordinară în experiența vieții și în felul cum...

O fostă câștigătoare de la „Vocea României”, mărturie dureroasă despre experiența nașterii: „A fost foarte traumatizantă. Cadrele medicale înjurau, vorbeau foarte urât!”

Cristina Bălan, artista care în 2015 a câștigat marele trofeu la „Vocea României", a povestit experiența traumatizantă pe care a trăit-o în urmă cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă