5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialDouă săptămâni cu SEALs

Două săptămâni cu SEALs

Peste 1.000 de militari din cadrul structurilor Forţa Operaţiuni Speciale (SOF) din România, Bulgaria, Ucraina, Croaţia, Lituania, Norvegia, Polonia, Statele Unite ale Americii şi Ungaria vor desfăşura, în perioada 12-24 septembrie, antrenamente în comun în vederea armonizării tacticilor şi procedurilor utilizate.

Exerciţiul JACKAL STONE 2011 se află la a patra ediţie, în acest an tările gazdă fiind România, Bulgaria şi Ucraina. Principalul scop al exerciţiului este promovarea cooperării şi interoperabilităţii între structurile implicate, prin antrenamente în comun în vederea armonizării tacticilor şi procedurilor utilizate.

Dintre toate statele participante SUA au cea mai mare experienţă în acest domeniu. Celebrele comandouri SEALs (Sea, Air and Land Teams) sunt cunoscute opinei publice atât din filmele de acţiune cât şi datorită misiunilor dificile pe care le-au desfăşurat în teatrele de operaţiuni din Afganistan, Irak, Pakistan (uciderea lui Bin Laden) şi Somalia (eliberarea marinarilor capturaţi de piraţi).

În ceea ce priveşte România, Grupul Naval Forţa Operaţiuni Speciale (GNFOS, structură similară SEALs), a fost creat recent în cadrul Centrului de Scafandri şi şi-a demonstrat deja capacităţile în cadrul unor misiuni reale desfăşurate în străinătate. De altfel cele două forţe speciale nu sunt la primul exerciţiu în comun.

În 2008 în Portul Constanţa Sud-Agigea s-a desfăşurat o aplicaţie similară, la care au participat, alături de SEALs şi GNFOS, Brigada Antiteroristă a SRI şi structuri ale Ministerului de Interne. Forţele speciale acţionează, de obicei, în situaţii critice. Echipele sunt capabile să desfăşoare misiuni în apă, aer şi pe pământ după dictonul „oriunde, oricând”.

Din punct de vedere al capacităţilor operaţionale, SOF sunt cele mai complete categorii de forţe speciale din lume.

Cele mai citite

Vizită la fosta închisoare politică de la Râmnicu Sărat: un nou pas pentru Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în România

Vineri, 15 noiembrie, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează o vizită de prezentare la șantierul fostei închisori politice...

Românii își schimbă obiceiurile culturale: preferă festivalurile și obiectivele turistice, arată noul barometru de consum

Cel mai recent Barometru de Consum Cultural relevă o schimbare semnificativă în obiceiurile culturale ale românilor în 2023, aceștia preferând experiențele culturale în aer...

Netflix majorează prețurile abonamentelor în România, după scumpirile din industria de streaming

Netflix a anunțat o majorare a prețurilor pentru toate tipurile de abonamente în România, în contextul unor creșteri similare adoptate recent și de alte...
Ultima oră
Pe aceeași temă