6 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialDosarul Zambaccian, termen în luna septembrie. Curtea Supremă a RESPINS cererea de...

Dosarul Zambaccian, termen în luna septembrie. Curtea Supremă a RESPINS cererea de recuzare a judecătoarei Ioana Bogdan. Vezi ce a declarat Adrian Năstase

UPDATE: Fostul premier Adrian Năstase a declarat, luni, la ieşirea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că noul temen pentru dosarul Zambaccian a fost stabilit pentru 9 septembrie şi că speră ca procesul lui să fie folosit pentru „remodelarea unor reguli de procedură”

„Am avut ocazia să particip la dezbaterea unei cereri de recuzare a unuia dintre judecători şi din punctul meu de vedere rezultatul deliberării trei la doi, cu două opinii în sensul recuzării, arată că argumentele noastre erau serioase şi au fost luate în considerare (…). Dezbaterile au fost importante pentru a sesiza disfuncţiile legate de funcţionarea justiţie în România”, a afirmat Adrian Năstase.

El a subliniat, de asemenea, că speră ca probele şi argumentele pe care le va aduce în luna septembrie vor convinge intanţa că achitarea este soluţia potrivită: „probele pe care le vom aduce dar şi argumentele prezentate de avocaţi vor convinge judecătorii că achitarea este cea mai bună soluţie”

_ _ _ _

UPDATE: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins cerere ade recuzare a judecătoarei Ioana Bogdan, care va rămâne în completul care judecă recursul DNA la sentinţa în Dosarul Zambaccian.

Procesul va fi reluat.

_ _ _ _

UPDATE: Adrian Năstase a cerut recuzarea judecătoarei Ioana Bogdan, pe motiv că ea este omul fostului procuror şef al DNA, Daniel Morar.

La ora transmiterii acestei ştiri, şedinţa a fost suspendată. Este aşteptată formarea unui nou complet de judecători.

Ioana Bogdan a fost consilier al fostului şef al DNA, Daniel Morar şi este una dintre judecătoarele care a făcut parte din completul care l-a condamnat pe Adrian Năstase în dosarul „Trofeul Calităţii”.

Avocatul lui Adrian Năstase, Ioan Cazacu a explicat că există două motive pentru care s-a cerut recuzarea. Unul este legat de faptul că „doamna Ioana Bogdan nu are decretul de numire de judecator, deci nu poate face parte din complet”, iar al doilea motiv ale legătura cu funcţia de consilier deţinută de Ioana Bogdan, de consilier al lui Danile Morar, până în decembrie 2010,  ceea ce ar fi putut da „anumite orientări” în judecarea dosarelor. 

_ _ _ _

UPDATE: Adrian Năstase a ajuns, luni, în jurul orei 8:50, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Fostul premier nu a venit singur, ci însoţit de soţia lui, Dana Năstase, şi ea acuzată în Dosarul Zambaccian, dar şi de fiul lor cel mare, Andrei Năstase.

_ _ _ _

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă, luni, 3 iunie, recursul DNA în Dosarul Zambaccian, în care fostul premier Adrian Năstase este acuzat de şantaj şi luare de mită.

În data de 13 mai, Înalta Curte a decis să amâne pentru 3 iunie judecarea recursului pentru ca avocata Irinei Jianu să poată studia dosarul şi să poată formula apărarea.

Amintim că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au contestat achitarea fostului premier Adrian Năstase şi a soţiei sale, Dana Năstase, în acest caz.

Citeşte şi O nouă AMÂNARE în dosarul Zambaccian. Adrian Năstase se întoarce în faţa instanţei pe 3 iunie

În data de 8 aprilie, soţii Năstase au depus o cerere de amânare a judecării recursului, motivând angajarea unor noi avocaţi. Completul de 5 judecători, care judecă recursul procurorilor în dosarul Zambaccian, în care fostul premier a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, a decis ca recursul să fie judecat pe data de 13 mai.

Procurorii DNA susţin că fostul premier a primit mită în repetate rânduri sub forma de produse din China, care ar fi fost folosite la casele lui Adrian Năstase din Cornu şi Zambaccian.

Anterior, magistraţii au decis achitarea soţilor Năstase pentru acuzaţia de luare de mită. În cazul în care achitarea va fi revocată, Adrian Năstase, care a primit în primă instanţă o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, s-ar putea întoarce în penitenciar, după ce a fost eliberat condiţionat în urma pedepsei ispăşite în dosarul Trofeul Calităţii.

Citeşte şi MOTIVAREA judecătorilor: Adrian Năstase, ELIBERAT pentru comportament IREPROŞABIL

Dosarul Zambaccian este al treilea dosar de corupţie pentru care Adrian Năstase a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Aceştia l-au acuzat pe fostul premier că a primit 630.000 de euro mită de la Irina Jianu, pentru a o menţine pe aceasta în funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii. În acest dosar, Năstase este acuzat şi pentru primire de foloase necuvenite de la fostul consul al României în China, Ioan Păun. Mai precis, din banii primiţi de la Irina Jianu, Adrian Năstase şi soţia sa, Dana Năstase, ar fi cumpărat bunuri din China, achiziţiile fiind realizate de către consulul Ioan Păun. În schimbul acestei operaţiuni, Ioan Păun ar fi primit promisiunea că va fi menţiunt pe poziţia de consul.

De asemenea, procurorii mai susţin şi că Năstase l-ar fi şantajat pe Ioan Păun pentru ca acesta să-şi schimbe declaraţia dată în faţa procurorilor DNA în faza de urmărire penală.

Citeşte şi Adrian Năsase, AUDIAT la Parchet

Fostul premier a fost trimis în judecată în mai 2010. Pe 30 martie 2012, completul Curţii Supreme l-a condamnat pe Adrian Năstase la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj. Totodată, Năstase a fost achitat pentru infracţiunea de luare de mită. Şi Dana Năstase a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru folosirea de acte vamale false. Soţia fostului premier a fost achitată pentru complicitate la luare de mită şi şantaj. Fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare.

Potrivit experţilor, în cazul în care completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie menţine pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare pen Adrian Năstase, acesta ar putea reveni după gratii, asta în condiţiile în care a fost eliberat condiţionat într-un alt dosar, Trofeul Calităţii. Fostul premier a ieşit din închisoare în luna martie după ce anul trecut a primit o pedeapsă de 2 ani cu executare.

Cele mai citite

Un adolescent de 17 ani din Piteşti a fost rănit de explozia unor petarde

Un adolescent de 17 ani din Piteşti a suferit răni miercuri seara în urma exploziei unor petarde, incidentul având loc în Parcul Trivale. Rănit...

Elevii din învățământul preuniversitar vor putea promova doi ani de studii într-un singur an școlar

Comisia de Dialog Social a Ministerului Educației a avizat favorabil o metodologie care permite elevilor din învățământul preuniversitar să promoveze două clase într-un singur...

Creștere în comerțul auto și moto: Cifra de afaceri a urcat cu 2,4% în primele zece luni ale anului

Creșterea este susținută, în principal, de avansul înregistrat în comerțul cu motociclete, comerțul cu piese și accesorii auto și comerțul cu autovehicule Volumul cifrei de...
Ultima oră
Pe aceeași temă