19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialDosarul pieselor vechi livrate CNH - la Parchet

Dosarul pieselor vechi livrate CNH – la Parchet

Politistii din municipiul Petrosani au finalizat cercetarile intr-un dosar legat de livrarea de piese uzate la Exploatarea Miniera Livezeni de catre doi dintre partenerii „strategici” ai Companiei Nationale a Huilei (CNH): firma fostului prefect PSD de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, adica SC „Gerom Invest” SA Petrosani, respectiv SC „Nicovala” SA Sighisoara. Dosarul a fost inaintat Parchetului de pe langa Judecatoria Petrosani cu propunere de trimitere in judecata pentru doua persoane cu functii de raspundere din cadrul minei.
Purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Judecatorie, Dumitru Ilinca, a declarat ca in cauza sunt cercetati Laurean Nadasan – inginer-sef electromecanic la EM Livezeni si Stefan Furdui – subinginer, conducator formatie lucru la sectorul electromecanic, sub aspectul savarsirii infractiunii de neglijenta in serviciu.

Piese necorespunzatoare, „disparute” in subteran

Faptele pentru care cei doi sunt cercetati acum de procurori s-au petrecut in 2004 si au fost descoperite de Corpul de Control al CNH, care a inaintat ulterior dosarul catre Politia Petrosani. Conform datelor oficiale, o actiune de inventariere efectuata la Exploatarea Miniera Livezeni a scos la iveala faptul ca mai multe distribuitoare cu 4 module, folosite in subteran la sustinerea mecanizata de tip SMA P2H, nu corespundeau cerintelor contractuale. Acestea fusesera livrate catre unitatea miniera, in perioada 1.07-27.11.2004, atat de „Gerom Invest”, cat si de „Nicovala” Sighisoara.
Oficialii companiei sustin ca subansamblele care s-au defectat imediat dupa utilizarea lor erau in perioada de garantie si trebuiau returnate furnizorilor, insa inventarirea amanuntita a scos la iveala faptul ca nu mai putin de 148 de bucati de modul lipseau. Prejudiciul calculat era considerabil, de circa 370 de milioane de lei, tinand cont ca un singur modul costa la vremea respectiva aproape 2,5 milioane de lei. Cu toate acestea, reprezentantii Corpului de Control nu au stabilit, la momentul verificarii, vreo vinovatie, preferand sa lase acest lucru in seama politistilor, care au continuat si aprofundat cercetarile.
Dupa mai bine de un an de ancheta, reprezentantii Politiei Petrosani au finalizat crecetarile, stabilind ca vinovati de faptele descoperite se fac doar doi angajati ai EM Livezeni, adica Laurean Nadasan, care la vremea respectiva ocupa functia de sef de sector, respectiv Stefan Furdui, care era angajat pe partea de hidraulica. Acestia sunt inca angajati ai minei si, intre timp, chiar au urcat pe scara ierarhica.
Nadasan si Furdui sunt acuzati de neglijenta in serviciu, dosarul ajungand la Parchetul de pe langa Judecatoria Petrosani cu propunere de trimitere in judecata. In acelasi timp, firmele care au livrat piesele necorespunzatoare nu au patit nimic si sunt in continuare parteneri de nadejde ai Companiei Nationale a Huilei Petrosani.

Precedent periculos

Nu este pentru prima data cand la subunitatile miniere se aduc piese vechi pe post de piese noi. Astfel, in vara anului 2003, la EM Paroseni a ajuns un stoc de piese foarte uzate, livrate tot de firma „Gerom Invest”. In baza unui contract ferm incheiat de CNH cu patronatul firmei, la Paroseni au fost aduse mai multe repere pentru hidraulica de forta de la complexele mecanizate SMA, complexe aflate deja in functiune.
Reperele miniere au fost insa refuzate, din cauza ca prezentau oxidari exterioare evidente, aratand clar ca nu erau de fabricatie recenta. Pentru a elimina orice dubiu, s-a decis ca piesele sa fie desfacute bucata cu bucata si testate pe standul propriu al CNH, in prezenta membrilor Corpului de Control. In urma acestei proceduri, s-a descoperit ca, pe langa oxidarea evidenta, piesele mai fusesera folosite.
De mentionat ca pe o parte subansamblele fusesera curatate cu grija, fiind si stantata drept data de fabricatie anul 2003, ceea ce nu corespundea cu realitatea.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă