Fondatorul PC, Dan Voiculescu, scrie pe blogul său că şeful Antena Group, Sorin Alexandrescu, a fost reţinut de procurorii DNA „fără a i se respecta drepturile” şi că dosarul în care şeful Antenelor este acuzat de şantaj asupra administratorului RCS&RDS „are toate datele unui abuz”.
„Unui om, nu contează numele sau funcţia, I S-AU ÎNGRĂDIT LIBERTATEA ŞI DREPTURILE CIVILE FĂRĂ A I SE COMUNICA MOTIVUL CONCRET, fără a i se prezenta fapta pentru care a fost ridicat de pe stradă. Fetiţa lui a aflat de la televizor că tatăl sau a fost reţinut. Acesta este statul de drept? Este acesta un demers european şi democratic?”, scrie Dan Voiculescu.
Fostul senator mai spune că, mediatizând acuzaţiile aduse împotriva lui Alexandrescu, „presa din România, obsedată de rivalităţi, consumată de mize financiare şi politice, ratează un moment decisiv pentru garantarea propriei libertăţi”. Mai mult, în opinia lui Voiculescu, „cei care folosesc cazul Alexandrescu pentru măruntele răfuieli de presă, sunt instrumentele naive ale unui sistem de presiune care a dovedit deja că poate încălca voinţa liber exprimată a 87% dintre români”.
În final, Voiculescu adaugă: „Dacă directorul unei televiziuni este „umflat” de pe stradă, cu încălcarea unor drepturi fundamentale, consacrate de legislaţia internă şi internaţională, ce garanţii civile mai are un medic, un profesor, un poliţist?”
Sorin Alexandrescu a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA pentru că ar fi încercat să-l şantajeze pe administratorul RCS & RDS, Ioan Bendei. În interceptările aflate la dosar se află convorbiri din care reiese încercarea de şantaj, ca şi discuţii între Alexandrescu şi două persoane din conducerea Intact, posibil chiar Dan Voiculescu şi fiica sa, Camelia.