5.6 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialDosar penal pentru primarul din Prundu Bârgăului

Dosar penal pentru primarul din Prundu Bârgăului

Primarul Ilie Avram este acuzat de cheltuirea ilegală a unor fonduri publice.

Primarul comunei Prundu Bârgăului din judeţul Bistriţa-Năsăud, Ilie Avram, alături de alţi trei funcţionari ai primăriei, este cercetat penal pentru abuz în serviciu. Dosarul care a ajuns pe masa procurorilor conţine de zece capete de acuzare.

Poliţiştii au „instrumentat” dosarul un an întreg

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, procurorul-şef Angela Sângeorzan, dosarul referitor la cheltuirea nejustificată a unor fonduri publice ale Primăriei Prundu Bârgăului a fost instrumentat timp de un an de către poliţişti. Încele din urmă, aceştia şi-au declinat competenţa în sarcina Parchetului.

„Începând cu data de 8 noiembrie se află în ancheta procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, urmare a declinării de către organele de poliţie, o cauză penală care îi vizează pe numiţii Avram Ilie, primarul comunei Prundu Bârgăului, Capotă Paraschiva Virginia – secretara primăriei, Vrăşmaş Macedon – contabilul primăriei şi Ruscău George – referent silvic la aceeaşi primărie. Faptele pentru care sunt cercetaţi sunt de abuz în serviciu prevăzute de Legea 78/2000”, a declarat procurorul Angela Sângeorzan.

Care sunt acuzaţiile concrete

Printre acuzaţiile aduse primarului şi celor trei funcţionari publici se numără cumpărarea a două autobasculante la preţuri foarte mari; închirierea de utilaje care nu sunt utilizate în prezent, dar autorităţile locale plătesc chirii pentru acestea; efectuarea de plăţi ilegale a unor facturi; alocarea unor sume nejustificate de bani pentru unitatea medico-sanitară din Prundu Bârgăului; neîncasarea la buget a unor taxe care trebuiau percepute de la Asociaţia Crescătorilor de Taurine sau chirii de la cei care utilizează anumite garaje ale primăriei.

În plus, primarul Ilie Avram refuză aducerea la îndeplinire a hotărârilor Consiliului Local Prundu Bârgăului. De asemenea, autorităţile ar fi acordat indemnizaţii unor consilieri care au lipsit de la şedinţele Consiliului Local, au fost stornate pe nedrept penalităţi ce proveneau din neachitarea unor facturi de către patru societăţi comerciale, primarul refuză constituirea de parte civilă în expertize dispuse de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Inspectoratul de Regim Silvic şi Vânătoare Cluj. Astfel, ar exista prejudicii create de angajaţi ai primăriei. O altă acuză la adresa primarului este aceea că el refuză predarea unor amplasamente către societăţile comerciale care au efectuat lucrări de apă şi canalizare în satul Susenii Bârgăului. „Curtea de Conturi Bistriţa a efectuat o verificare la nivelul primăriei, a întocmit un raport de audit financiar în luna februarie 2011, rezultând din acesta prejudicii de 197.782,87 lei. Însă faptele ce constituie obiectul dosarului presupun un prejudiciu total de 316.676,42 lei”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Dacă faptele sesizate se confirmă, primarul şi cei trei funcţionari publici vor fi trimişi în judecată şi riscă o pedeapsă cu închisoarea între trei şi 15 ani. 

Cine este Ilie Avram

Ilie Avram a fost ales primar al comunei Prundu Bârgăului în anul 2008, candidând pe listele PNG-CD. Între timp, acesta a demisionat din PNG-CD şi a devenit independent, însă liberalii din PNL au anunţat că intenţionează să îl susţină pentru un nou mandat la alegerile locale din 2012.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă