19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialDosar penal în scandalul din Parcul Lunca Prutului

Dosar penal în scandalul din Parcul Lunca Prutului

AJPS nu avea dreptul să le impună pescarilor plata unor taxe, iar pentru banii încasaţi asociaţia nu elibera chitanţe, ci un soi de documente fiscale intitulate „bonuri cu valoare fixă”.

Ministerul Mediului a oferit un răspuns la memoriile pescarilor nemulţumiţi de taxele introduse de Asociaţia Judeţeană pentru Pescuit Sportiv (AJPS) Galaţi, prezentate pe larg săptămâna aceasta de România Liberă Ediţia de SE, clarificând că taxele percepute sunt ilegale. Vicepreşedintele Asociaţiei Pescarilor Sportivi ,,Dunărea” (APSD) Galaţi, Gicu Caraman, ne-a declarat că Direcţia Biodiversităţii din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurii (MMP) consideră că AJPS nu poate pretinde plata unor taxe pentru că Ministerul Mediului nu şi-a dat verdictul în privinţa Planului de management şi a proiectului Regulamentului parcului, propuse de AJPS.

„În prezent, Planul de management şi Regulamentul PNLJPI se află în procedură de aprobare de către MMP, iar tarifele practicate de administratorul PNLJPI sunt ilegale. Practicanţii pescuitului sportiv care deţin permise valabile pentru această activitate nu fac parte din categoria vizitatorilor, pentru a plăti tariful de vizitare a ariei naturale protejate, de 10 lei/zi”, se arată în adresa de răspuns a Direcţiei Biodiversităţii din cadrul Ministerului Mediului. În acest context, pescarii sunt hotărâţi să ceară un control financiar la AJPS şi vor -depune şi o plângere penală: „Vom face reclamaţii la Garda Financiară, la Finanţele Publice, pentru că s-au încasat nişte bani, deşi se ştia că este ilegal. Vom face şi plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva administratorului PNLJPI, dar şi a preşedintelui AJPS Galaţi”, ne-a declarat Gicu Caraman. Dincolo de faptul că taxele au fost impuse ilegal de către AJPS, banii au fost încasaţi de la pescari fără ca în schimb să li se dea chitanţe, ci doar un fel de „înlocuitor” al documentelor fiscale, intitulate „bonuri cu valoare fixă”!? „Au făcut un fel de şantaj, spunându-le pescarilor: «Dacă nu vreţi să plătiţi de fiecare dată 10 lei pe zi ca să mergeţi la pescuit, plătiţi o taxă anuală de 500 de lei», iar în schimbul banilor le-au dat 5 «bonuri cu valoare fixă»”, a mai adăugat Caraman.

Taxă pe frumuseţile patriei

Cazul din Lunca Prutului nu-i afectează numai pe amatorii de pescuit recreativ, ci şi pe românii din orice colţ de ţară care se vor afla în tranzit prin zonă. Parcul Naţional Lunca Prutului are o suprafaţă de 8.247 ha, pe teritoriul său aflându-se nouă localităţi. AJPS, care pe data de 16.03.2010 a primit parcul în administrare de la Ministerul Mediului, vrea să impună taxa de vizitare de 10 lei/zi pentru toţi cei care vor tranzita zona dintre Galaţi şi Cavadineşti pe DN 26 Galaţi-Bârlad-Iaşi. Cazul nu este lipsit de conotaţii politice, pentru că preşedintele AJPS Galaţi, Ion Ştefan, este membru PDL. Dacă în trecut asociaţia sa era una obscură, în 2010 a obţinut contractul de administrare a Parcului Naţional Lunca Prutului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă