Tinere fecioare moarte care haladuiesc prin vazul satului, in rochie alba de mireasa, ba-ngropate, ba dezgropate, barbati care-si iau zborul (tot la propriu), pitici in labirintul cu oglinzi – asta e teren minat in cinema. Nu te inhami la asa o lucrare decat daca esti fie Emir Kusturica, fie David Lynch, si nu daca te afli la o prima intalnire cu filmul, una de tatonare, de "sa ne cunoastem mai bine", cum pare a fi Horatiu Malaele cu intaiul sau film, Nunta muta.
Generozitatea ma indeamna sa rezum subiectul astfel (cum si l-au dorit autorii, si nu cum se vede de fapt pe ecran): o echipa de jurnalisti face un reportaj intr-un sat populat doar de femei. Urmeaza un lung flashback (filmul in sine): atmosfera de sat, atmosfera de sat ± secventa de carciuma, secventa de carciuma ± sex in porumb ± pereche de sani ± inmormantare ± nunta (tot ce trebuie la un film despre satul romanesc). Nunta din titlu se intampla in plin doliu ce urmeaza mortii lui Stalin, cand toate ceremoniile sunt interzise. Asta e gaselnita din Nunta muta, si se vede bine ca ideea nu-i rea. Idee ± multi actori inghesuiti in cadru nu-i insa destul ca sa-ti iasa film.
Cum se vede? Fiecare fotograma straluceste, la fel ca orice bucatica de alb din cadru, de la rochia de mireasa la fata de masa, totul e imaculat in satul din film, lumina e pusa impecabil: arata a film unde un bun director de imagine (Vivi Dragan Vasile) a avut mana libera. Imagine e glossy, "frumosa", stralucesc costumele, si sanii cei din porumb – dar imaginea unui film nu e, nu trebuie sa fie o opera de arta in sine; menirea ei e sa slujeasca produsul final.
Ce se vede? Se vad multi actori – nu toti au loc sa joace, sa se desfasoare, pentru ca sunt prea inghesuiti pe ecran, iar unii, Victor Rebengiuc de exemplu, fara a avea vreo replica. La conferinta de presa realizatorii pareau foarte mandri de genericul interminabil de nume mari. Dar daca dumneavoastra sunteti, sa zicem, doctor, si vreti sa puneti la un loc douazeci de colegi de breasla, puteti, nu? "Hai ma Victore, vin-o si tu, hai te rog Tamara, fac si eu un congres…".
Un film in cazul de fata. si timp de o ora si jumatate acesti actori mari isi trantesc glume proaste dupa glume proaste, cu pauze de efect intre replici, ca-n filmul de televiziune: "Ba ma’ta ma/ Ba ma’ta…" Ha-Ha-Ha; "Steagul national va fi coborat in berna/ HA-Ha-Ha/ In ce ma?!/ Ha ha/ In bezna" etc., etc. si zgomotosii acestia n-au decat vagi urme de trasaturi caracteriale. Prostituata satului, de exemplu, se imbraca in rosu, si are ochii abulici – si gata un personaj. Plus umorul gregar, nelipsit: "Mie cum mi-ar sta in roche de mireasa?" "Ha Ha/ Dumneavoastra va sta mai bine dezbracata/ Ha-Ha-Ha". Mda. Ce-am mai ras!
Iar hazu asta nebun nu-i nici pe departe cel mai rau lucru. Aflati ca se tipa, nu se vorbeste. Actorii joaca de parca ar trebui sa le simta prezenta si un spectator pitic si nitel surd din ultimul rand de la Teatrul National. Pentru cei care n-au fost de mult sau niciodata la cinema: un actor la gros plan inseamna un cap urias, cat e ecranul de mare. si sunetul se aude din toate partile, si se-aude tare.
Cinemaul are regulile lui proprii, teoretizate in peste o suta de ani de cand exista el. Daca vrei sa le fentezi, mai vezi filme.
Editarea a fost etapa care se pare ca i-a fascinat pe realizatori, care s-au jucat in nestire: cadre virate in alb negru, cu o singura pata de culoare ramasa – rosul steagului comunist, imaginea data ba mai repede, ba in ralantie, si tot asa. stiu, audio-vizualul poate fi fascinant, iti ia mintile, dar cu giumbuslucuri de genul acesta spectatorul se intalneste timpuriu in ziua de azi – de obicei cand isi editeaza singur prima vacanta sau vreo nunta de familie, pentru ca apoi s-o vizioneze cu vecinii. Nu o nunta pe care sa o proiectezi la cinema.
Nunta muta Productia: Romania 2008 Regia: Horatiu Malaele In distributie: Valentin Teodosiu, Dan Condurache, George Mihaita, Tamara Buciuceanu-Botez, Luminita Gheorghiu, Ovidiu Niculescu, George Ivascu, Victor Rebengiuc, Alexandru Potocean, Mariana Mihut, Dan Condurache si multi altii
Distribuit de Transilvania Film