După ce a fost urcat pe soclu, visat preşedinte al României, după ce, o vreme, a fost unul dintre cei mai puternici oameni din ţară, după ce, mai acum trei ani, i s-au închinat ode şi a fost ovaţionat pe stadioane de zeci de mii de membri de partid, lui Victor Ponta i-a fost rezervat, chiar de către PSD, rolul lui Nimeni.
2014. Era 20 septembrie 2014, când PSD arăta poporului un Victor Ponta ovaționat de aproape 70.000 de oameni, pe Arena Națio-nală, într-o acțiune grandioasă ce îi era dedicată. O acțiune ce marca lansarea candidaturii pentru Președinție și, totodată, aniversarea acestuia. O acțiune faraonică, al cătrei cost a fost estimat la două milioane de euro. Era vremea în care baronimea îi închina şi recita ode, fiind văzut ca o „galaxie română în devenire“, cum îl numea preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma.
Visul frumos s-a terminat în decembrie 2014, când a fost înfrânt la alegerile prezidenţiale de contracandidatul său, liberalul Klaus Iohannis. A fost momentul în care a început decăderea sa. Unii membri PSD nu uitaseră că, în primăvara lui 2014, dl Ponta fusese avertizat public de – sau prin – Ioan Mircea Paşcu, fost consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu, că nu a luat cea mai bună decizie intrând în această competiţie: „Victor Ponta trebuie să decidă dacă vrea să fie un rege sau un creator de rege, King sau Kingmaker, iar având în vedere vârsta şi poziţiile pe care le are, a doua poziţie e mai favorabilă“. S-a văzut, Kingmaker a refuzat să fie sau nu a fost lăsat să fie. Iar King nu a ieşit. Aşa că partidul îi rezervase rolul lui Nimeni. Pe care avea să-l joace mult mai devreme decât şi-a imaginat. Şi toţi au ştiut că au fost alegeri pierdute cu circumstanţe agravante faţă de situaţia în care s-a aflat, în 2009, Mircea Geoană. În decembrie 2014, PSD avusese toată puterea, cu excepţia Preşedinţiei, a avut televiziuni la dispoziţie, a avut acces la fonduri publice, pentru a le dirija în scop electoral, şi, în perspectiva unei victorii la prezidenţiale, a avut acces la fonduri private consistente. Dar Victor Ponta şi baronii săi fuseseră setaţi doar pe tolerare reciprocă valabilă în condiţii de câştig. Unii sperând să fie scăpaţi de problemele cu justiţia, celălalt folosindu-se de ei în încercarea de a obţine toată puterea. Cum jocul fusese pierdut, nu mai aveau motive să se suporte. În plus, pentru dl Ponta unii deveniseră o amenin-ţare. Aşa că a încercat să se salveze, dar a făcut-o haotic, cu atitudinea omului care se simte încolţit, -bazându-se pe o strategie ce a accentuat adversităţile şi i-a şubrezit poziţia în partid.
2015. În 2015 intra, deci, cu o cotă de autoritate în propriul partid erodată. A fost anul în care poporul vedea un Victor Ponta afectat de probleme judiciare şi, în plus, înfrânt, umilit de propriul partid, căruia îi transmitea prin televiziuni mesaje-rugăminte pentru a mai fi lăsat la conducerea Guvernului: „Vreau să stau la Guvern până în 2016“.
Momentul refugierii sale la Istanbul – o escapadă cu oficial iz terapeutic –, în vara lui 2015, a fost prielnic pentru trădări. De la cele în interes naţional, venite de la partenerii de coaliţie – care l-au votat la SIE pe Mihai Răzvan Ungureanu, în ciuda opunerii socrului său, Ilie Sârbu, și au votat Strategia Națională de Apărare propusă de președintele Klaus Iohannis –, la cele venite dinspre oameni din propriul partid. Aşa că, la întoarcerea în ţară, s-a autosuspendat de la conducerea PSD, deşi nu era omul pasului benevol înapoi – a demonstrat-o şi în cazul plagiatului dovedit, şi al pierderii prezidenţialelor.
Autosuspendarea din PSD nu a fost, însă, tolerată în partid. La foarte scurt timp după ce Ion Iliescu îl critica pentru această decizie, au început să curgă ironii, declaraţii ostile, solicitări de organizare cât mai rapidă a Congresului Naţional al partidului. Acela a fost momentul apariţiei în prim–plan a lui Liviu Dragnea şi, implicit, începutul execuţiei lui Victor Ponta şi a lui Ilie Sârbu. O execuţie elegantă, cu reverenţe. „Am încredere foarte mare în Victor Ponta, este prietenul meu, este camaradul meu, este colegul meu şi are susţinerea mea“, spunea Liviu Dragnea, cu puţin timp înainte de a se întâlni la Timişoara, în fieful lui Ilie Sârbu, cu oamenii acestuia și ai lui Victor Ponta, şi de a decide urgentarea Congresului PSD. Cuvinte de apreciere lansa Liviu Dragnea și la adresa lui Ilie Sârbu: „Este un om politic de anvergură, are experiență, a ajutat foarte mult partidul“. Și o făcea cu câteva zile înainte ca acesta, invocând… necesitatea succedării generațiilor, să-și anunțe intempestiv ieșirea din scenă, după 23 de ani de politică social-democrată.
În toamna aceluiaşi an, dl Ponta pierdea şi conducerea Guvernului. După mitingul gigant din seara de 3 noiembrie, în memoria victimelor de la Clubul Colectiv, a doua zi a demisionat. Anunţul nu a fost făcut de el, ci de şeful său pe linie de partid, Liviu Dragnea. Un indiciu că demisia pare să nu fi fost un act de voinţă proprie, ci impusă. A fost momentul în care Victor Ponta, fostul preşedinte al PSD, fost premier, fost prezidenţiabil, a intrat în umbră.
2016. Acesta a fost anul disidenţei sale în PSD. Ba, la alegerile parlamentare, a susţinut nu PSD, ci Partidul România Unită, din care făcea parte amicul său, Sebastian Ghiţă. Pentru noua garnitură de la vârful partidului nu mai conta. Nici măcar nu mai era invitat la şedinţele de partid.
2017. Tensiunile dintre Victor Ponta şi Liviu Dragnea au devenit acute şi de notorietate. Punctul culminant a fost atins când, în timpul crizei guvernamentale, după ce lui Sorin Grindeanu îi fusese retras sprijinul politic, dl Ponta a pus umărul la un puci împotriva lui Liviu Dragnea. În partid, dl Ponta devenise irelevant. Fapt confirmat în iunie, când nu a reuşit să adune în jurul său o mână de parlamentari pentru a-i determina să nu voteze moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu şi nici să-l înlăture pe Liviu Dragnea din fruntea partidului. Acesta a fost momentul în care PSD i-a oferit, oficial, rolul lui Nimeni. Prin excluderea sa din partid.
Rămâne de văzut dacă dl Ponta va reuşi să abandoneze acest rol şi să mai conteze, vreodată, în liga mare a politicii româneşti.
