Pe 29 aprilie, prim-ministrul japonez se adresează în fața Congresului reunit al Statelor Unite. Alianța Japonia-Sua are o vechime de 63 de ani, dar acum este prima dată când unui lider japonez îi este acordată această onoare de către guvernul și poporul american.
Vizita lui Abe în SUA vine într-un moment când fricțiunile între cele două țări sunt la cel mai mic nivel din toate timpurile. Disputele comerciale și economice care au creat tensiuni – și un sub-gen de filme paranoide despre Japonia – în anii 1980, când nouă membri ai Congresului chiar au spart cu barosul un radio Toshiba, își fac arareori apariția în prezent.
Acele dispute din trecut explică probabil de ce fostul prim-ministru Yasuhiro Nakasone, deși un suflet pereche din punct de vedere politic al președintelui de atunci, Ronald Reagan, nu a fost niciodată invitat să se adreseze Congresului reunit. Astăzi, totuși, relația bilaterală este foarte diferită. Interesele economice ale Japoniei sunt mult mai mult aliniate cu cele ale Americii – țara este gata să se alăture Parteneriatului Trans-Pacific inițiat de SUA, care va crea o vastă zonă de comerț liber între o duzină de țări de pe Cercul de Foc al Pacificului – iar viziunile strategice ale celor două părți pentru Asia sunt în aproape totală armonie.
Mai mult, disputa care mocnește de multă vreme cu privire la baza Marinei SUA din Okinawa, care a tulburat relațiile bilaterale în anii când Partidul Democratic al Japoniei era la putere, a fost rezolvată amical, SUA fiind de acord să mute baza într-o parte mai puțin populată a insulei. Desigur, unii dintre locuitorii din Okinawa se opun în continuare prezenței unei baze a SUA pe insula lor, dar majoritatea japonezilor recunosc nevoia pentru acest simbol tangibil al alianței lor cu Ameica, care rămâne fundamentul pentru strategia de securitate națională a Japoniei.
Viziunile tot mai similare ale celor două părți cu privire, de asemenea, la chestiunile de securitate internațională, mai ales acolo unde este preocupată și China, au contribuit fără îndoială la decizia Congresului SUA și a președintelui Barack Obama de a-i oferi această onoare lui Abe. Atât Abe, cât și Obama se concentrează pe crearea unei structuri durabile de pace pentru toată Asia, iar Abe a fost dornic ca Japonia să joace un rol mai activ în această privință și în sprijinirea aliaților săi. Atitudinea sa a transformat alianța într-un parteneriat al egalilor mai mult decât a fost oricând în ultimele șase decenii.
Din perspectiva Americii, reinterpretarea realizată de Abe pentru articolul 9 din „constituția de pace” a Japoniei – permițând astfel forțelor de apărare japoneze să ajute aliații atacați și să sprijine SUA și alți parteneri în îndeplinierea angajamentelor lor pentru asigurarea păcii în Asia – a fost așteptată de multă vreme. Inițiativa politică îndrăzneață – având în vedere adânc înrădăcinatul scepticism public al japonezilor față de o expunere suplimentară la riscuri militare – a făcut ca Abe să fie pe placul diplomaților și strategilor militari americani, primind, de asemenea, o aprobare deschisă, cât și, uneori, tacită din partea vecinilor asiatici ai Japoniei.
Cooperarea militară crescută cu SUA este în mod deosebit importantă acum, dat fiind îngrijorarea americană cu privire la ceilalți parteneri strategici ai săi. Chiar și Marea Britanie, multă vreme văzută drept cel mai apropiat aliat al Americii, pare că are acum intenția de a-și diminua disponibilitatea sa de a coopera SUA în momente de criză, chiar și atunci când trebuie să îndeplinească angajamentele NATO, din cauza severelor reduceri ale bugetelor militare. Alți aliați sunt priviți tot mai mult în SUA doar ca profitori ai puterii militare americane.
Angajamentul lui Abe față de regulile și instituțiile ordinii mondiale post-1945, care au contribuit la scoaterea Japoniei din ruinele celui de-al doilea război mondial și au permis Chinei să se dezvolte atât de pașnic, îi oferă SUA un alt motiv să îl onoreze. Ca și SUA, Japonia are multe preocupări cu privire la instituțiile paralele – inclusiv Banca Asiatică de Investiții în Infrastructură și Noua Bancă de Dezvoltare a țărilor BRICS – pe care le creează China.
Beneficiind atât de mult din ordinea globală postrăzboi, majoritatea japonezilor împărtășesc punctul de vedere al lui Abe cu privire la faptul că eforturile Chinei de a o înlocui cu o altă ordine pe placul său constituie un fapt lipsit de înțelepciune și periculos pentru Asia. Într-adevăr, țările care au decis să coopereze cu China în crearea unor instituții multilaterale rivale ar trebui să își pună o întrebare simplă: va permite o ordine mondială desenată de China să se ridice o altă putere care să o concureze în modul în care ordinea mondială condusă de SUA a permis – a încurajat și asistat – boomul de trei decenii al Chinei?
Pentru a răspunde la această întrebare, putem să analizăm scrierile strategului chinez Yan Xuetong, care susține în cartea sa „Gândirea antică chineză/Puterea modernă chinezească” că toate țările trebuie să recunoască și să accepte locul central al Chinei în lume ca Regatul Mijlociu. Mai mult, China a arătat până acum puțin interes pentru discuții privind standardele după care instituțiile multilaterale pe care le-a lansat vor fi guvernate și, în plus, dimensiunea până la care acestea vor fi cu adevărat multilaterale. Vizita lui Abe în SUA vine astfel într-un moment de claritate în relațiile bilaterale. Ambele țări caută să creeze o structură viabilă de pace pentru Asia, una care să permită Chinei să continue să crească și să prospere, dar care să împiedice orice țară în a clama hegemonia. Și ambele sunt pentru o ordine comercială asiatică bazată pe reguli care să reîntărească normele globale care au servit lumea atât de bine de la cel de-al doilea război mondial. Prin onoarea oferită lui Abe de a se adresa Congresului, SUA onorează, de fapt, valorile și viziunile pe care le împart ambele țări.
Yoriko Koike, fost ministru al apărării și consilier pe securitate națională în Japonia, a fost președintele Consiliului General al Partidului Liberal Democratic și în prezent este membru al Parlamentului Național.
Copyright: Project Syndicate, 2015.
www.project-syndicate.org
