5.9 C
București
marți, 5 martie 2024
AcasăSpecialDoi inculpați din dosarul retrocedarilor ilegale de păduri, trimiși în judecată

Doi inculpați din dosarul retrocedarilor ilegale de păduri, trimiși în judecată

Procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată pentru trafic de influență în stare de arest preventiv a lui Gheorghe Ceteraș și sub control judiciar a lui Mihail-Cosmin Vasile. Cei doi l-ar fi contactat pe Gheorghe Sturdza Paltin și i-au pretins 10.000 de hectare de pădure (25% din suprafața totală), în schimbul determinării funcționarilor din județul Bacău să efectueze cât mai urgent punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate pentru cele 43.227 ha de teren forestier, potrivit unui comunicat DNA. 

Paltin nu a acceptat propunerea celor doi inculpați, deoarece comisionul pretins i s-a părut foarte mare.

În contextul demersurilor infracționale depuse pentru retrocedarea unor mari suprafețe de teren forestier, în perioada imediat următoare emiterii deciziei nr. 231/2012, Gheorghe Sturdza Paltin și avocatul său, Ioan Adam, au efectuat demersuri pentru a se efectua o cât mai rapidă punere în punere în posesie și eliberare a titlului de proprietate prin coruperea funcționarilor publici implicați.

Citește și: Paltin Sturdza, reţinut de procurori 24 de ore în dosarul retrocedărilor ilegale

În acea perioadă Tribunalul Covasna a dispus cea mai mare retrocedare de pădure din România (43.227 ha), iar interesul persoanelor care se ocupau în mod obișnuit cu vânzarea de păduri a fost foarte ridicat, deoarece valoarea unei păduri crește proporțional cu mărimea suprafeței compacte.

Astfel, unul dintre primii interesați de pădurea proaspăt câștigată a fost și Gheorghe Ceteraș, care l-a contactat pe Paltin  și i-a solicitat să-i acorde o întâlnire legată de subiectul terenului respectiv. Înțelegerea nu s-a concretizat întrucât Paltin a considerat că, comisionul pretins de cei doi era prea mare. 

Mai mult decât atât, Gheorghe Ceteraș  și  Mihail-Cosmin Vasile fac obiectul unui alt dosar penal aflat pe rolul DNA – Serviciul Teritorial Ploiești, ce privește reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5.134 hectare de teren forestier (comunicate nr. 1640 și 1652 din 19, 20 noiembrie 2014, respectiv 112 din 21 ianuarie 2015 ).

Cele mai citite
00:01:16

Israelul efectuează cel mai mare raid la Ramallah din ultimii ani

Forțele israeliene au atacat la Ramallah, în Cisiordania ocupată, peste noapte, ucigând un tânăr de 16 ani într-o tabără de refugiați, în timpul celei...

Un nou acord UE continuă măsurile de reducere voluntară a consumului de gaze naturale încă un an

Miniștrii Energiei au ajuns la un acord politic pe marginea propunerii Comisiei Europene pentru o Recomandare a Consiliului de continuare a măsurilor de reducere...

Premierul Ciolacu vede tot coaliția PSD-PNL la guvernare și în 2025

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni seară că prin formarea coaliţiei PSD-PNL s-a asigurat stabilitate politică şi că, în acest moment, nu vede altă...
Ultima oră
Pe aceeași temă