Suveranul român Carol al II-lea a ajuns pe coperta celebrei reviste Time în 1939. Jurnaliștii au ignorat derapajele politice ale monarhului și l-au lăudat pentru faptul că a eliminat corupția din țară, a modernizat infrastructura de transport și agricultura și a reformat școlile.
„E nevoie de muncă și abilități remarcabile pentru a fi un conducător balcanic în aceste zile. În special în România, funcția nu va deveni mai ușoară în următoarele luni. Bătrânul «Playboy al Balcanilor», acum la 46 de ani, conduce o țară de 20.000.000 de oameni, ale cărei 113.884 mile pătrate, bogate în petrol și cereale, nu sunt doar cele mai prospere din această parte a lumii, ci și cele mai râvnite de către vecini lacomi“, scria în 1939 celebra revistă americană Time despre Regele Carol al II-lea.
Monarhul român, cu escapadele sale amoroase și politica dictatorială, i-a fascinat într-atât pe jurnaliștii de peste Ocean încât i-au dedicat coperta publicației și un articol amplu în interiorul ediției din 13 noiembrie. „Carol II de România. Vremurile sunt prea serioase pentru o operă comică“, scria sub imaginea regelui, surprins în uniformă militară, la birou.
Bucureștiul, o capitală înfloritoare
Deși trecuseră aproape doi ani de când Regele Carol II desființase partidele politice și își asumase puteri dictatoriale, perioadă rămasă în istorie ca „dictatura carlistă“, jurnaliștii americani nu sunt deranjați de acest derapaj al conducătorului român și scriu un articol laudativ la adresa acestuia, intitulat „România. Regele playboy“. „Ca dictator-rege, el şi-a mânuit puterea cu fermitate, chiar discret. Magda (Elena Lupescu – n.tr.) s-a retras tot mai mult la vila ei, unde şi-a ales ca hobby creşterea curcanilor albi. Nelipsindu-i ceva viziune socială, Regele Carol i-a ajutat pe ţărani să cumpere unelte agricole, a inaugurat noi metode educaţionale, a construit drumuri mai bune, a fondat linii aeriene. Armata, afundată în scandaluri, a fost curăţată. Mai sunt multe de făcut, dar vechea corupţie din România, în mare parte o moştenire din vremurile otomane, este eliminată“, scrie reporterul revistei Time.
Acesta prezintă Bucureștiul ca o capitală înfloritoare, care tocmai începea să-și merite statutul de Micul Paris sau Parisul Estului. În ciuda faptului că în Europa debutase conflictul care urma să devină al doilea război mondial, în București oamenii erau relaxați și se distrau până dimineață, conform publicației.
“Nici un oraș nu este mai agitat și nici o capitală europeană nu este în prezent mai frivolă și mai relaxată. Fără pene de curent, fără interdicții de a ieși din casă, fără cartele de rație de care să se preocupe, cei 900.000 de cetățeni sofisticați, ușuratici și senzuali ai Bucureștiului câștigă în sfârșit titlul pe care și l-au asumat cu mult timp în urmă, dar nu l-au meritat niciodată – «Parisul Estului». Barul Nippon, localul preferat de bărbați singuri, hedoniști, și Colorado, cabaretul mai respectabil și elegant, sunt deschise în noapte până la 5.30 a.m. Dinspre partea mai puțin obraznică a Bucureștiului, politicieni serioși se relaxează la faimoasa Café Capșa. Marea și dichisita terasă de la Cercul Militar, dând spre Calea Victoriei, este plină noaptea cu splendizi ofițeri în uniformă și femei îmbrăcate cu gust. Caviar, fripturi în sânge, produse de patiserie din care frișca dă pe afară – toate interzise în multe zone speriate de război – pot fi comandate pe acordurile unei orchestre țigănești. În magazine poate fi cumpărat aproape orice, de la pastă de dinți făcută în SUA la cele mai fine vinuri de la viile Regelui“, arată articolul publicat în 1939.
Cum România, cu resursele sale de petrol și poziția strategică, devenise tot mai interesantă pentru marile puteri, economia a profitat. „Cu națiunile îngrijorate care se luptă pentru producția sa, Bursa din București a explodat cum rar s-a întâmplat în trecut. Moneda României este controlată, dar o bursă neagră funcționează din plin și vizitatorul Bucureștiului cu valută în buzunar nu are nici o problemă în a lua legătura cu oameni dispuși să le ofere de două sau chiar de trei ori rata de schimb «oficială». (De exemplu: oficial, un dolar este cotat la 140 de lei; la bursa neagră, un dolar poate aduce până la 400 de lei). Piața de bijuterii e animată de aristocrații polonezi care pot aduce cu ei doar obiecte mici, pe care le pot transporta cu mâna sau în buzunare“, a aflat reporterul american.
Tocmai din cauza acestui interes crescut pentru România de la începuturile celei de-a doua conflagrații mondiale, în Capitală se călcau în picioare spioni de mai multe naționalități, pe care publicația americană îi vedea mai ales la hotelul Athénée Palace. „Nu e de mirare că pe holurile și în barul faimosului Athénée Palace din București roiesc noaptea și ziua la fel mai multe grupuri de spioni, agenți, cumpărători, diplomați, ziariști decât au fost vreodată într-un Grand Hotel. Pe întortocheata Calea Victoriei – cu mai puțin de 20 de ani în urmă doar o arteră care se distingea prin praful din timpul verii și noroiul de iarnă – francezi intriganți se ciocnesc de viclenii germani, britanici complotatori se întâlnesc cu contracomplotiști ruși“, scrie publicația.
Legionarii, ignorați în articol
Sintagma folosită de revista Time pentru articolul despre Carol al II-lea, „regele playboy“, avea să devină o emblemă pentru monarhul român ne-a explicat istoricul Cristian Vasile, care a analizat pentru „România liberă“ textul din 1939. „Formula aceasta care se degajă din titlu a făcut carieră, iar unii biografi o vor exploata (vezi numai Paul D. Quinlan, Regele Playboy. Carol al II-lea al României). Sigur că ea circula dinainte, dar a căpătat notorietate datorită utilizării de către un săptămânal atât de important, cu tiraj consistent şi pretenţii de acoperire a evenimentelor internaţionale. Astăzi este un loc comun constatarea că un ziar este bun şi datorită titlurilor inspirate, de impact“, a arătat istoricul.
Cristian Vasile a precizat că, dincolo de unele erori și omisiuni, relativ importante, textul reflectă în mod plauzibil – pentru publicul american şi occidental – realităţile regimului carlist, portretul regelui, atmosfera high life bucureşteană. „În articol se vorbeşte mai puţin despre corupţia din jurul regelui, a camarilei ş.a.m.d., în schimb este bine reprezentată natura regimului politic prin asocierea lui Carol cu dictatura. După 1989, unii istorici influenţi au contestat formula «dictatură regală» pentru descrierea sistemului politic dintre 1938 şi 1940, folosind sintagma «regim de autoritate monarhică»; mie – şi nu e doar cazul meu – nu îmi spune foarte mult acest mod de a caracteriza un regim. Mi se pare eufemistic, pentru că nu surprinde de fapt elemente politice esenţiale: interzicerea activităţii partidelor, a opoziţiei, a pluralismului; cenzura aplicată presei; legislaţia discriminatorie, antisemită (care nu începe cu Ion Antonescu şi cu legionarii) etc. Sunt caracteristici ale unui regim autoritar (chiar cu copierea unor elemente fasciste legate de cultul liderului, de înfiinţarea unor organizaţii unice ale tineretului etc.). E probabil un sistem politic la graniţa dintre regim autoritar şi dictatură regală“, a menționat istoricul.
Acesta a remarcat și faptul că jurnalistul american evită să folosească în articol titulatura de legionari când se referă la membrii acestei formațiuni, preferând noțiunea de agenți naziști. „Mi se pare o exprimare cumva simplificatoare, prea jurnalistică, referirea la «agenţi nazişti» sau «nazişti» când de fapt este vorba de «legionari». Actele lor de teroare, cu implicaţii şi consecinţe, au servit Germaniei naziste şi
i-au transformat într-adevăr în agenţi nazişti. Însă legionarii nu sunt pur şi simplu nazişti. Garda de Fier (cu diversele sale denumiri, Partidul Totul pentru Ţară etc.) a fost o mişcare fascistă, totalitară, antisemită, dar legionarii «meritau» amintiţi cu numele lor, tocmai pentru că aveau rădăcini româneşti (dincolo de sprijinul venit de la Berlin)“.
Final premonitoriu
În concluzie, jurnaliștii americani sunt îngăduitori cu modul de a face politică al lui Carol al II-lea și nu doar că trec cu vederea corupția din timpul regimului, dar, după cum am citit deja, afirmă că aceasta a fost eliminată. „ A spune însă că vechea corupţie era eliminată la finele lui 1939 este – ca să fiu eufemistic şi politicos – o exagerare. Aici mi se pare că este unul dintre principalele puncte vulnerabile ale materialului publicat în Time: omisiunea sau punerea în umbră a corupţiei care l-a atins pe Carol al II-lea însuşi şi – mai ales – camarila sa (nu doar Elena Lupescu)“, a precizat Cristian Vasile.
Totuși, consideră istoricul, finalul este chiar premonitoriu pentru soarta României din următorii ani ai războiului, atunci când articolul vorbește de rivalitățile teritoriale dintre țările din sud-estul Europei. „Nimeni nu ar fi fost mai fericit să uite duşmăniile decât Carol II, dar nimeni nu ştie mai bine decât el cât de profunde sunt duşmăniile balcanice. Mai mult, ştie că dacă va exista o decantare generală a ranchiunii înainte ca federaţia să fie realizată, el va fi chemat să renunţe la o parte din regatul său. El stă atent şi aşteaptă evoluţia lucrurilor“.
Câteva luni mai târziu, România avea să piardă Basarabia, Bucovina și o parte din Ardeal.
„România liberă“ continuă serialul „Personalitați române pe coperta revistei Time“, dedicat celor șase nume importante din istoria României care au ocupat prima pagină a reputatei publicații americane.
Episodul 1 – Opera Reginei Maria, desființată în Time
În primul episod al serialului nostru, „Personalitați române pe coperta revistei Time“, v-am prezentat articolul pe care revista americană l-a publicat despre Regina Maria, în 1924. „Mama răniților“, cum a fost numită suverana pentru faptele sale ca soră de caritate în primul război mondial, a devenit astfel prima dintre cele șase figuri importante românești care au ajuns pe coperta celebrei publicații de peste Ocean. Articolul desființează activitatea literară a reginei, pe baza unei scurte cronici făcute de sculptorița și scriitoarea engleză Clare Sheridan, dar îi laudă, în schimb, activitatea politică și de consoartă a Regelui Ferdinand, susținând chiar că suverana era cea care conducea cu adevărat țara, în locul soțului ei.
În numerele următoare vom continua cu prezentarea articolelor publicate în Time despre Regele Mihai, Ana Pauker, Nicolae Ceaușescu și Nadia Comăneci.
