6 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăLifestyleFoodFOTO. Cine sunt primarii marilor capitale europene

FOTO. Cine sunt primarii marilor capitale europene

Bucureștenii aleg, astăzi, primarul general care vor conduce administrația din Capitală în următorii patru ani. Toți speră ca noul primar să ajute Bucureștiul să atingă standarde europene, în ceea ce privește calitatea vieții. În acest context, România Liberă vă prezintă primarii marilor capitale europene, care pot deveni modele pentru viitorul primar general. 

Londra – Sadiq Khan, membru al Partidului Laburist

Capitala Marii Britanii are de numai o lună un nou primar, primul primar musulman al unei capitale occidentale. Sadiq Khan este fiul unui şofer pakistanez de autobuz şi a reuşit să câştige alegerile în ciuda faptului că a fost acuzat de contracandidatul său că ar avea legături cu islamiştii extremişti. Fost avocat pentru drepturile omului, în vârstă de 45 de ani, noul primar a promis că este "primarul tuturor londonezilor".

Paris – Anne Hidalgo, membră a Partidului Socialist

Capitala Franţei este condusă din 2014 de socialista Anne Hidalgo, care a devenit atunci prima femeie care conduce Parisul. Născută la 19 iunie 1959, la San Fernando, în Anadaluzia, în timpul dictaturii lui Franco, ea imigrează în tinereţe la Lyon, în partea central-estică a Franţei, şi se mută la Paris în 1984. Hidalgo este absolventă de drept social. Angajată în lupta sindicală, ea devine membră a Partidului Socialist în 1994, iar trei ani mai târziu intră în cabinetul ministrului socialist al Muncii Martine Aubry. Începând din 2001, a fost viceprimar al Parisului.

Atena – Giorgos Kaminis, independent

Născut în America, unde a crescut până la cinci ani, Giorgios Kaminis a devenit în 2003 avocatul poporului în Grecia, funcţie pe care a ocupat-o până cu câteva luni înainte de a fi ales primarul Atenei, la 1 ianuarie 2011. La alegeri a fost sprijinit de o mică formaţiune proaspăt înfiinţată atunci – Partidul Democrat de Stânga. Este profesor de drept constituţional, este căsătorit şi are doi copii. Anul trecut s-a făcut remarcat în întreaga Europă pentru că a îndemnat grecii să accepte la referendum măsurile impuse de troică, în timp ce premierul ţării le cerea exact contrariul.

Berlin – Michael Müller, membru al Partidului Social Democrat

Capitala Germaniei este condusă, de la finele anului 2014, de Michael Müller, politician de carieră, care a ocupat diverse funcţii: reprezentant al partidului în Convenţia Federală, senator, preşedinte al grupului parlamentar al Partidului Social Democrat din Senatul de la Berlin. El a preluat frâiele oraşului de la cel mai longeviv primar al Berlinului de după reunificare, Klaus Wowereit.

Bruxelles – Yvan Mayeur, membru al Partidului Socialist

Capitala Belgiei este condusă din 2013 de Yvan Mayeur, de formaţiune asistent social. În anii’80 a devenit membru al Camerei Reprezentanţilor, iar din 1987 este deputat federal socialist. El luptă vehement împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale.

Amsterdam – Eberhard van der Laan, membru al Partidului Laburist
Fost ministru al integrării, Eberhard van der Laan, a devenit oficial primar al capitalei Olandei la 7 iulie 2010. De meserie avocat, actualul primar al Amsterdamului a avut o bogată carieră politică, începând din 1990.

Viena – Michael Häupl, membru al Partidului Social Democrat

Capitala Austriei este condusă de acelaşi om din 1994 – Michael Häupl, biolog şi zoolog. Este căsătorit şi are doi copii. De-a lungul anilor, încrederea populaţiei în Michael Häupl a crescut continuu şi a fost reales de fiecare dată cu un procent tot mai mare de voturi. Este un adept al politicilor europene de deschidere a pieţei muncii şi spune mereu că "Viena va rămâne un oraş în care toţi oamenii, indiferent de origine, să se simtă ca fiind parte integrantă a oraşului."

Cele mai citite

Gică Hagi, laude pentru Ianis după România – Cipru. „Este un jucător foarte valoros”

Gică Hagi a apreciat evoluția fiului său Ianis în meciul cu Cipru, subliniind importanța găsirii unui club unde să joace constant. Fostul selecționer Gheorghe Hagi...

Elon Musk lansează o inițiativă controversată. Ce le cere utilizatorilor X

Elon Musk, CEO-ul platformei X (fostă Twitter), a lansat o inițiativă controversată prin care încurajează utilizatorii să încarce pe platformă imagini și date medicale,...

Seifuri de hotel: Cât de sigure sunt pentru oaspeți?

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...
Ultima oră
Pe aceeași temă