Ce se întâmplă în aceste zile la Budapesta şi Bratislava se poate termina prost: cu o secesiune a sudului Slovaciei (cu o mare proporţie de populaţie maghiară) sau o dispariţie a minorităţii maghiare. Amendamentul la proiectul de lege privind cetăţenia, pe care partidul Fidesz, al noului prim-ministru ungar Viktor Orban, s-a grăbit să-l prezinte în prima sesiune a noului parlament, nu este în sine un motiv de îngrijorare. Acesta corespunde într-adevăr legislaţiei din majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, scrie publicaţia cehă Lidové noviny, citată de www.presseurop.eu.
Dar dacă se adaugă planurile deja anunţate de a crea un spaţiu naţional unificat şi de a permite participarea deplină a maghiarilor din ţările vecine în viaţa politică şi economică, se obţine un cocktail extrem de exploziv. Nu numai zona maghiaro-slovacă este astfel ameninţată, dar întregul bazin carpatic, sau chiar Uniunea Europeană în ansamblu.
Scopul este aici de a încerca de a utiliza, sau mai degrabă de a abuza de Uniunea Europeană pentru a redesena frontierele de stat existente, pentru a restabili sfera de influenţă a Budapestei, care, după planurile lui Viktor Orban, ar trebui să înglobeze nu mai puţin de 15 milioane de maghiari. Fie o treime mai mult decât populaţia din Ungaria de azi, ştiind că frontierele dintre state şi-au pierdut funcţia şi că teoretic nu mai există în cadrul spaţiului Schengen.
Consolidarea graniţelor etnice, un scop în sine
În locul unei ştergeri ale graniţelor dintre state, noul guvern maghiar promovează consolidarea graniţelor etnice, mult mai avantajoase pentru Budapesta. Propunând de a distribui acestor minorităţi paşapoarte maghiare şi oferindu-le, se pare, dreptul de vot în Ungaria, Orban îşi doreşte să-i lege de Budapesta. El îşi doreşte în acest mod să stabilească un nou statu quo, prin crearea unui spaţiu geografic cuprinzând, în jurul Ungariei, sudul Slovaciei, Voivodina [o provincie din Serbia], şi o parte din Transilvania, o zonă care, nu de drept, ci de facto, ar fi gerată în comun de către Ungaria şi de cele trei ţări cărora aparţin aceste teritorii, Slovacia, Serbia şi România.
Nu este de mirare faptul că această situaţie reaminteşte unora situaţia care a precedat războiul din Georgia, şi mai precis ultimele evenimente din vara anului 2008, atunci când aproape toţi locuitorii din Oseţia de Sud şi Abhazia au primit paşapoarte ruseşti. Există totuşi câteva diferenţe. Relaţiile dintre minoritatea maghiară şi statele lor de apartenenţă sunt departe de a fi ajuns la nivelul de ostilitate care putea fi observat în Oseţia de Sud şi Abhazia. De altfel, armata maghiară nu poate fi în mod rezonabil comparată cu armata rusă, şi nici măcar cu armata română.
Ambiţiile Ungariei, pură strategie geopolitică
Luate în considerare dintr-un anume unghi de vedere geopolitică a Ungariei, planurile lui Viktor Orban şi ale guvernului său arată mai mult ca o înfrângere prezentată ca o victorie. În anii ’90, Ungaria încă mai nutrea ambiţia de a deveni centrul natural şi motorul economic şi politic al „bazinului carpatic”. Astfel era obiceiul de a numi, înainte de 1918, teritoriul Regatului Ungariei. Revendicând acest concept, cercul de loialişti maghiari năzuiau în perioada interbelică să restaureze conducerea maghiară pe teritoriul fostului regat al Ungariei şi într-un fel să restabilească statutul acestui teritoriu ca ansamblu geografic şi economic natural. Ungaria de astăzi, al cărei nivel economic este acum mai scăzut decât cel al Slovaciei, nu are aproape nimic de oferit vecinilor ei. Atunci când Budapesta şi-a pierdut atractivitatea economică, a încercat să seducă jucând pe coarda etnică şi culturală. Iar Slovacia de partea ei nu arată, din păcate, toată încrederea în sine de care ar putea da dovadă datorită situaţiei ei economice favorabile. Ea reacţionează dur faţă de minoritatea maghiară, folosind, de asemenea ameninţări pe baze etnice.
Numeroşi observatori subliniază cât de importantă este, având în vedere situaţia actuală, existenţa Uniunii Europene. Ei văd în UE şi în aderarea la NATO a Ungariei şi a majorităţii ţărilor vecine o asigurare că situaţia nu va degenera într-un conflict etnic, sau în confruntări armate. Eu nu sunt aşa de sigur. UE a fost fondată pe un sol idealist, bazat pe conceptul de „soft power”, adică pe baza unui anumit nivel de democraţie şi elitism politic. Dar ea încă nu a reuşit să depăşească stadiul unei comunităţi de state-naţiuni.
UE nu dispune cu adevărat de instrumente pertinente pentru a pretinde stoparea conflictul maghiaro-slovac actual, care prin contagiune s-ar putea întinde în curând în restul Balcanilor. Mecanismele de negociere şi de coerciţie ale Bruxelles-ului au o eficienţă destul de limitată. Uniunea Europeană rămâne o comunitate supranaţională fără multă putere. Naţionalismele, sau cum zic adversarii Europei, Statele-naţiuni, sunt încă în poziţie de forţă faţă de Uniunea Europeană. Iar acest lucru poate avea consecinţe total neaşteptate.
