În cei șapte de la întronizarea Patriarhului Daniel, strategia de comunicare a Bisericii Ortodoxe Române a exclus prezența acestuia în spațiul public. PF Daniel evită să se pronunțe personal pe temele de actualitate care interesează societatea, refuzând, din principiu, interviuri în mass-media sau dialoguri cu oameni de cultură. Ziarul România liberă a încercat să afle de ce este atât de discret PF Daniel și dacă este benefică strategia de comunicare pe care o susține.
În această toamnă, PF Daniel a aniversat șapte ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Deși mandatul său a fost marcat de multe controverse, printre ele numărându-se și decizia construirii Catedralei Neamului, PF Daniel s-a dovedit a fi cea mai discretă și misterioasă personalitate a Bisericii. Șeful BOR evită orice fel de dezbatere publică pe temele care stârnesc interes în societate. În librăriile Patriarhiei, nu am găsit nicio carte de dialoguri între Domnia Sa și alți teologi sau oameni de cultură. Românii nu-i pot creiona un portret sau cunoaște personalitatea. Punctele de vedere ale instituției și, implicit ale Patriarhului, sunt transmise doar prin comunicate de presă sau prin purtătorul său de cuvânt, Constantin Stoica. „Patriarhul Daniel refuză să acorde, din principiu, interviuri, inclusiv publicațiilor Patriarhiei. Poate mai târziu, dar în tot acest timp a fost ocupat”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt, Constantin Stoica. Cât de benefică este această strategie de comunicare susținută de BOR?
„Patriarhul Daniel îmi pare a fi foarte complicat din punct de vedere psihologic. Am fost şi eu curios ce se găseşte dincolo de pragmatismul cu care este asociat, ce fel de om este acest monah atipic, iar răspunsurile pe care le-am primit de la clerici spun că, pe de o parte, are o personalitate de tip dominant – susţine de unul singur temele şi lasă puţin spaţiu discursiv atunci când se află într-un grup -, iar, pe de altă parte, că ar fi foarte timid când vine vorba despre relaţia cu presa. Cu alte cuvinte, are nevoie să fie în control şi se simte în largul său doar înăuntrul cercului pe care îl conduce. Sunt curios dacă decizia de a nu da interviuri îi aparţine sau şi-a ascultat apropiaţii”, a explicat pentru Rl jurnalistul Mihnea Măruță.
Trustul de presă al BOR, construit în mandatul său, întărește și mai mult acest paradox. Deși are la dispoziție atât de multe canale de comunicare, PF Daniel nu comunică.
„Patriarhul nu este <ascuns>, ci comunică doar în circuitul mediatic al Bisericii. Trustul de presă creat este nu doar foarte scump, dar se dovedește, în multe privințe, ineficient. Logica lui de funcționare este deficitară: în loc să ducem mesajul Bisericii spre cei care poate nici măcar nu știu de existența lui, noi comunicăm doar între noi. Este o paradoxală formă de autism comunicațional, pe care am sesizat-o cu ani în urmă și care, din pacate, nu ne ajută”, a declarat pentru RL teologul Radu Preda.
Comunicatele BOR sunt agresive.
Este evident că Biserica Catolică, din punct de vedere comunicațional, este o instituție mult mai deschisă la dialog. O comparație între cele două biserici ar fi oarecum forțată, date fiind diferențele dintre ele. Ortodoxia suferă de un deficit de cultură a dialogului. Totuși, fostul Patriarh Teoctist sau Mitropolitul Bartolomeu Anania au fost niște personalități active în spațiul public. Ce vectori de imagine are, în prezent, Biserica Ortodoxă? „Din punct de vedere instituţional, Biserica are restanţe la capitolul comunicare. Are prea puţini oameni capabili să o scoată dintr-o stilistică encomiastică. Dacă urmăreşti comunicatele Patriarhiei, afli doar despre celebrări, omagieri, slujbe arhiereşti, inaugurări, comemorări, lansări. Accentul este pus pe împlinire. Grija este aceea de a arăta că se întâmplă. Ceea ce nu este rău în sine. E alarmantă aparenta lipsă de reflexivitate. Nu întâlneşti îngrijorări, întrebări, apeluri la dialog. De fapt, nu ţi se lasă în nici un fel sentimentul că Patriarhia sau majoritatea Mitropoliilor au habar de tensiunile vieţii de zi cu zi a credincioşilor. Că nu vor să se implice în procesul lor de interogativitate, că nu vor să adreseze răspunsuri marilor întrebări care circulă prin cetate. Că le neglijează nedumeririle esenţiale. Or, este regretabil tocmai pentru că lucrurile nu stau aşa. Biserica ştie să fie prezentă, este activă mai ales prin energia şi însufleţirea unora dintre slujitorii ei. Are puterea de a recepta toate acele întrebări şi de a le orienta către o căutare împreună a răspunsurilor”, este de părere publicistul Andrei Gaitanaru.
Mai mult, mesajele oficiale ale instituției pentru mass-media îmbracă, de multe ori, o formă agresivă. Teologul Radu Preda le cataloghează „construcții stranii”, care fac un deserviciu enorm Bisericii în ansamblu. Iar profesorul de istoria religiilor Marius Vasileanu consideră că strategia de comunicare din ultimii ani a făcut să scadă încrederea românilor în Biserică. „Comunicatele Patriarhiei sunt, de multe ori, construcții stranii. Amestecă firescul drept la replică cu atacul la persoană. Cine scrie aceste texte face un deserviciu enorm Patriarhului și Bisericii noastre în ansamblu. Mă tot întreb, ca teolog, cum de nu au fost găsiți oameni pricepuți în comunicarea publică. Aceasta nu este doar defensivă. Nu trebuie să așteptăm să fim atacați pentru a comunica. De ce oare nu facem o bună parte din agenda publică noi înșine? Nu pot să îmi răspund pentru moment. Sunt doar trist spectator la o gestiune improvizată, de proastă calitate, inclusiv gramatical, a comunicării”, mai spune Preda.
Ierarhilor noștri le lipește smerenia
De ce are Biserica puţini oameni capabili să îi amelioreze comunicarea? „Pentru că aceştia nu sunt cultivaţi, ceruţi sau păstraţi”, răspunde Andrei Găitănaru. De ce se întâmplă acest lucru? „Pentru că nu este nevoie de ei”, mai spune el. De ce nu este nevoie de ei?
„Cred că este vorba despre o inadecvarea a vocii Bisericii aşa cum este ea reprezentată, în acest moment, de majoritatea ierarhilor. În comunicare sau în gesticulaţia publică este prezent aproape exclusiv accentul prezenţei Slavei lui Dumnezeu. Acest accent este necesar, dar nu trebuie lăsat de unul singur. Pentru că el are ca pandant, ca pereche tocmai smerenia, adică punerea celuilalt deasupra ta. Or, problema este că lipseşte prea mult accentul smereniei, a kenozei, a coborârii dumnezeieşti lăsate de Hristos ca model de viaţă în discursul şi gesticulaţia oficială. Cel mai adesea ţi se lasă impresia că este o slăbiciune manifestarea vulnerabilităţii, a nedumeririi personale, a căutării ardente şi sincere. Este preferată adresarea de sus, laudativă, suficientă, uneori supărată până la arţag şi prea adesea defensivă.
Ierarhilor noştri nu le lipseşte smerenia. Nu o arată. Iar asta îi plasează undeva foarte departe de oameni. Ei nu se deplasează doar cu maşini de protocol bine lustruite. Merg şi pe jos. Dar feriţi de ochii oamenilor. Iar, uneori, se ascund unii de alţii. Se feresc să aducă dimensiunea smereniei în firescul vieţii pentru a nu le lăsa altor ierarhi căi de atac. Pentru că, da, oameni fiind, între unii există şi relaţii concurenţiale. Ignorând în discursul public acest accent complementar, unii ierarhi se îndepărteză de credincioşi, de viaţa cetăţii. Iar Biserica are de pierdut. Cred că în prezent una dintre cele mai mari provocări a Bisericii Ortodoxe Române este redobândirea curajului de a face manifestă smerenia”, conchide Andrei Găitănaru.
Marius Vasileanu – Duhovnicii adevărați deplâng aceste reflexe de comunicare
Istoricul religiilor Marius Vasileanu a comentat pe larg întrebările ridicate de ziarul RL. Și el condamnă agresivitatea regăsită în mesajele oficiale ale instituției și susține că adevărații duhovnici deplâng actualele reflexe de comunicare.
„Principial, „strategia” despre care vorbiți face parte din firescul creștinismului ortodox, mai atașat de versantul nevăzut și tăcut al lumii, decât de cel văzut și vorbăreț. Este firesc ca un om de presă să-și dorească o comunicare permanentă, pe orice temă, la cel mai înalt nivel. În mod evident, creștinismul ortodox nu are asemenea reflexe, noi fiind ispitiți să facem comparații cu foarte desele apariții publice ale Papei, care, în contextul specific, își au rostul lor.
Confirm însă nemulțumirea dvs. – și majoritatea oamenilor de presă cu o atitudine decentă față de Biserică o au – referitoare la presupusa strategie de comunicare abordată de BOR. Nu o dată am fost stupefiat de comunicatele foarte agresive, lipsite de orice inteligență (nu zic duhovnicească) și eleganță instituțională, emise de BOR. Unii ierarhi consideră că răspunzând astfel la agresivitatea naturală a presei, tot prin agresivitate, iar la gafele unor jurnaliști, prin impardonabile gafe de comunicare, aceasta, vezi Doamne, ar face bine BOR. Rezultatele se văd cu ochiul liber: nu este singura cauză, evident, dar cu siguranță stilul acesta „smuls” al unor comunicate ale BOR, „strategia de comunicare” din ultimii ani, nu au făcut decât să scadă încrederea în Biserică…
Paradoxal, vă răspund că BOR și ierarhii săi ar trebui să tacă mai mult! Pentru că răspunsurile la „temele de actualitate” sunt sau ar trebui date de Sf. Sinod al BOR, ba chiar de Sf. Sinod al tuturor Bisericilor Ortodoxe, ceea ce este, deocamdată, aproape imposibil dată fiind atomizarea și dihonia (politică) dintre anumite Biserici.
Cum să nu-ți dorești ca un ierarh al BOR, chiar și Patriarhul, să tacă mai mult, la întâlnirile cu credincioșii, fie acestea formale sau informale?! Duhul se poate manifesta fie și numai prin prezența cuiva înduhovnicit, ne învață Patericul. Dar moda, cel puțin în cazul unora dintre ierarhi, este să vorbească permanent în astfel de ocazii – închipuindu-și, probabil, că sunt convingători, chiar dacă-s bolnavi de autism în relația cu celălalt…
Cum să nu-ți dorești ca un ierarh să tacă măcar, dacă tot decide să-i confere nu știu ce decorații bisericești importante unui personaj penal precum Liviu Dragnea, îndemnând asistența să-i cânte „Vrednic este!”, taman în pre-campania electorală? Ba chiar ierarhul respectiv a mai argumentat că decorația este pentru banii promiși și primiți de la Guvern! Iată de ce nu o dată duhovnicii importanți existenți încă în această țară – adevărații comunicatori ai Bisericii – ajung să deplângă asemenea reflexe de „comunicare” bisericească, a cărei strategie devine una singură: îndepărtarea de Hristos”, ne-a scris Vasileanu.
