Peste 10.000 de copii ajung, anual, în evidențele Protecției Copilului, fiind bătuți, abuzați sau exploatați, în condițiile în care, din 2004, în România, există o lege prin care corecția fizică şi abuzul sunt interzise.
UPDATE 13.04: Inspectoratul General al Poliției Române ne-a transmis, la o săptămână de la trimiterea solicitării, să ne adresăm Ministerului Public pentru a primi răspuns la întrebarea: De ce sunt atât de puține cazuri privind copiii abuzați în care agresorii sunt cercetați penal?
Anul trecut, s-a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de abuzuri din evidențele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA): 13.546 de dosare, din care peste 1.000 au fost copii bătuți, aproape 600 copii abuzați sexual, iar peste 9.000 au fost neglijați. În urma investigării acestor cazuri, peste 9.800 de copii au rămas în familie, iar în aproape 600 de situații agresorii sunt urmăriți penal. Și în anii anteriori, cifrele au fost asemănătoare. (consultați în galeria foto cifrele puse la dispoziție de ANPDCA)
Totuși, numărul mare de cazuri înregistrat în evidențe are drept cauză raportarea situațiilor de abuz, nu creșterea în sine a violenței, ne-a declarat directoarea generală a Autorității pentru Protecția Copilului, Elena Tudor, explicaţie confirmată şi de doi specialişti de la asociaţia “Salvaţi Copiii”. Astfel, Tudor a spus că, în ultimii ani, numărul celor care semnalează cazurile de abuz a sporit și a susţinut că un rol important l-a jucat și legislația – din 2013, direcțiile pentru protecția copilului sunt obligate să cerceteze orice sesizare, iar cei care lucrează cu copiii trebuie să raporteze orice suspiciune. (Legea 272/2004, art.89)
Un indicator al raportării situaţiilor îl reprezintă cazurile înregistrate la Telefonul Copilului, care, în ultimii 16 ani, a primit 19.326 de apeluri care semnalau cazuri de abuz asupra copiilor şi 2.143 de -cazuri de violenţă în familie, dintre care, doar în 2015, 111 au fost – cazuri confirmate de abuz -sexual şi 1.881 cazuri de violenţă în familie.
Jumătate dintre părinții bătăuși scapă fără dosar
În ciuda numărului mare de cazuri înregistrate, în sub jumătate dintre ele agresorii sunt urmăriţi penal, conform statisticilor ANPDCA, trimise redacţiei. Explicaţia dată de Elena Tudor este lipsa probelor, în multe dintre cazuri, însă ea a atras atenția că trebuie luat în seamă și tipul de agresiune înregistrată – abuz, neglijare sau exploatare.
”Legislația spune: dacă viața copilului e pusă în pericol, îl iei din familie și, mai departe, pot fi sesizate organele de cercetare penală. De exemplu, într-un caz de neglijare – copilul e subnutrit; dacă părintele nu are venituri, are nivel de educaţie scăzut, nu are ce să-i dea copilului de mâncare, nu o să îl lași să moară în familie, dar nu o să sesizezi Parchetul, ca părintele să răspundă penal pentru asta”, a explicat directoarea generală a Protecţiei Copilului.
Răspunsuri mai nuanţate au oferit doi specialişti din cadrul asociaţiei “Salvaţi Copiii”, care gestionează astfel de cazuri. Psihologul Andreea Biji, care face terapie cu copii abuzaţi sexual, ne-a explicat că, în unele cazuri, nu se întâmplă nimic cu agresorul, pentru că nu sunt destule probe, mai ales dacă la Institutul de Medicină Legală nu se obţin dovezi concludente, e destul de greu de dovedit. Astfel, psihologul a rememorat un caz al unei fetiţe abuzate de concubinul mamei ei, pe care femeia nu a crezut-o când i-a spus prin ce trece, iar, în urma terapiei, copilul a identificat un semn particular al concubinului, pe care nu ar fi avut cum să îl vadă decât într-o ipostază intimă. Andreea Biji a mai adăugat: “Am observat că depinde mult şi de profesionalismul organelor de cercetare, precum şi de avocaţii apărării, pentru că sunt persoane care nu au bani sa plătească avocaţi”.
Abuzurile, neluate în serios de autorități
Şi consilierul juridic Laurenţiu Tudorache ne-a explicat că, potrivit legii, Poliţia poate pune în mişcare acţiunea penală din oficiu, însă nu are obligaţia de a face acest lucru şi, în multe cazuri, este nevoie şi de o plângere prealabilă a părinţilor sau tutorelui copilului. (Citeşte aici toate tipurile de infracţiuni şi pedepsele prevăzute de Codul Penal) El a subliniat că nimeni nu îi poate trage la răspundere pe poliţişti dacă nu pun în mişcare acţiunea penală, dar ar trebui, “în primul rând, o conştientizare a părinţilor, ei au datoria de a-şi supraveghea copilul”. O altă problemă semnalată de Tudorache este modul în care acţionează medicii care iau contact cu copiii abuzaţi. Conform legii, ei ar trebui să raporteze imediat orice semnal de abuz, lucru care nu se întâmplă întotdeauna. Consilierul a rememorat un caz de la Vaslui, al unui copil bătut foarte grav de persoana care îl avea în grijă. Medicul care l-a examinat când a ajuns la spital a raportat cazul abia după trei ore, sub protecţia anonimatului. Părinţii nu ştiau că este nevoie de o plângere prealabilă, fiind vorba de lovire, şi erau sceptici dacă să o facă, temându-se ca, în urma anchetei, copilul să nu le fie luat. Ulterior, s-a schimbat încadrarea cazului la tentativă de omor şi nu a mai fost nevoie de plângere pentru ca oamenii legii să demareze o cercetare.
De altfel, unul din motivele pentru care multe cazuri nu sunt anchetate îl reprezintă retragerea plângerilor sau nedepunerea lor. În multe situaţii, părintele care face iniţial sesizare se teme că îi va fi luat copilul şi îşi retrage plângerea, dar sunt şi mulţi părinţi care preferă să nu mai existe o anchetă, pentru că le afectează imaginea în comunitate. Din cauza acestor temeri, copiii pot rămâne în continuare victime ale abuzurilor, a atras atenţia Laurenţiu Tudorache.
Mai mult, și în Strategia Națională pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului 2014-2020, autoritățile recunosc că ”prevenirea și combaterea violenței în familie este insuficient dezvoltată”, din cauză că doar jumătate dintre direcțiile de protecție a copilului au metodologie de lucru cu cazurile de violență, iar, la nivel local, ”serviciile specializate sunt disponibile în puține cazuri”.
Poliția tace
Un raport trimis recent de organizația „Salvați Copiii“ Comitetului ONU pentru Drepturile Omului atrage atenția că majoritatea cazurilor de violență fizică asupra copiilor nu sunt sancționate din punct de vedere legal. ”Agresorii care răspund penal sunt mai degrabă excepția decât regula în cazul violenței fizice, unde datele ne arată că numai între 5% și 11% dintre agresori ajung în fața justiției”, reține raportul. Întrebat care este motivul pentru care în puţine cazuri de violenţă şi abuz asupra copiilor sunt cercetaţi agresorii, Inspectoratul General al Poliţiei Române nu ne-a comunicat un răspuns până la publicarea articolului, în ciuda insistenţelor noastre.
Sociolog: Cazurile care ajung la Protecția Copilului sunt doar vârful aisbergului
Cele 10.000 de cazuri din evidențele Protecției Copilului sunt ”doar vârful aisbergului; în sistem ajung, de obicei, cele mai grave cazuri, nu cazurile de violență ușoară”, a punctat și sociologul Ciprian Grădinaru, de la organizația „Salvați Copiii“.
De altfel, cel mai recent studiu asupra violenței în familie, din 2013, realizat de „Salvați Copiii“, arăta că 20 la sută dintre părinți sunt de acord cu aplicarea pedepselor fizice, iar 40 la sută recunosc că își bat ușor copiii. În ceea ce privește mărturiile copiilor, 63 la sută din ei spuneau că au fost bătuți: 18% – cu băţul sau nuiaua, 13% cu cureaua şi 8% cu lingura de lemn.
”Când a apărut cazul Bodnariu, au fost atunci dezbateri: o bună parte din părinți spuneau că violența ușoară nu face nimic rău. Și când am făcut studiul privind violența în școli, vedeam că părinții sunt toleranţi la un astfel de comportament, îl considerau un antrenament pentru viață – devine copilul mai tare, mai puternic. Pe de altă parte, și părintele are nevoie de o scuză, exceptând cazurile patologice”, a punctat sociologul, care a amintit că cel mai des invocate pretexte sunt că micuțul a fost prea obraznic, nervozitatea sau ”și pe mine m-au bătut ai mei și n-am murit din asta”.
Ciprian Grădinaru a explicat că, deși, față de acum 10 ani, a scăzut ușor rata violenței în familie, vor mai trece ”câteva generații statistice până să scadă la nivelul vestului Europei”.
De ce își bat românii copiii?
Cauzele sunt multiple, a explicat Grădinaru, care a spus că violența pleacă de la educație și de la un model cultural tolerant. ”În limba română, avem proverbe care spun «Unde dă mama, crește», «Bătaia e rupta din rai»; e un model cultural care nu se va schimba foarte ușor”.
Citește și: Copiii români, educaţi cu bătaia. Peste 60% sunt loviţi de părinţi
Violența asupra copilului nu se va răsfrânge doar asupra lui, ci și asupra copiilor săi: mulți dintre cei agresați își vor bate copiii: ”Sunt studii care spun ca lanţul abuzului se perpetuează; probabil și el la rândul lui își va abuza copiii, pentru că învață o anumită cultură a violenței”. Un factor important pentru scăderea violenței este chiar atitudinea societății că ansamblu: dacă toleranța socială scade față de comportamentul violent, atunci e posibil să se schimbe și o parte din oameni, a punctat Grădinaru.
LEGISLAȚIE. Copiii abuzaţi în copilărie îşi pot trage agresorii la răspundere ca adulţi
Dacă un copil a fost abuzat sexual sau traficat în copilărie şi nu şi-a putut exercita drepturile, el îl poate trage la răspundere pe agresor şi după ce împlineşte 18 ani. Conform Ordonanţei de Urgenţă 18/2016, care a modificat Codul Penal, la art. 154 se precizează că “termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit major”. Acest lucru înseamnă că agresorul nu poate scăpa de răspunderea penală numărul de ani echivalent pedepsei maxime primite pentru infracţiunea săvârşită. De exemplu, actul sexual cu un minor se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. Cinci ani va fi termenul în care agresorul poate fi tras la răspundere, după ce minorul împlineşte 18 ani.
„(4) În cazul infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, al celor de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile, precum şi al infracţiunii de pornografie infantilă, săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţie începe să curgă de la data decesului.“
RAPORT. Copiii români trăiesc în sărăcie și se bat la școală
Jumătate din copiii români trăiesc în sărăcie sau prezintă risc de excluziune socială, arată raportul alternativ al asociației „Salvați -Copiii“, trimis Comitetului ONU pentru Drepturile Omului, anul acesta. Cifra este dublă față de media europeană (28 la sută față de 52,2 la sută). În ceea ce privește accesul la educație, sunt 366.000 de copii care nu merg la școală, iar rata părăsirii timpurii a școlii a crescut cu două procente în anul școlar -2014-2015 (de la 17,3 la sută la 19,1 la sută).
Citește și: Avertisment. Agresiunile în școli, la cote alarmante. Ce măsuri va lua Ministerul Educației
De asemenea, 22 la sută din copiii romi nu merg la școală. În ceea ce privește situațiile de violență în școli, 73 la sută din copiii români sunt martori sau au fost implicați într-o situație de bullying. Trei din zece copii au fost amenințați cu bătaia de către colegii lor, iar unul din patru copii a fost umilit în fața celorlalți.
