21.1 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialDoar promisiuni pentru sportul romanesc

Doar promisiuni pentru sportul romanesc

Premierul Calin Popescu Tariceanu si presedintele Traian Basescu s-au intrecut ieri in a-i premia, decora si elogia pe sportivii nostri care au reprezentat Romania la Jocurile Olimpice de la Beijing, fiecare la el "acasa".  Mai intai, premierul i-a primit la Palatul Victoria pe sportivii care s-au clasat in primele sase locuri la finalul competitiei din capitala Chinei, iar dupa cateva ore presedintele i-a intampinat la Cotroceni pe toti componentii delegatiei care a facut deplasarea la JO.

Promisiuni, zambete pana la urechi, strangeri de maini, felicitari, pahare cu sampanie ciocnite, atmosfera de sarbatoare, altfel spus, un nou prilej pentru politicieni de a-si afisa fetele de "zane bune". Nici presedintele, nici premierul nu au pierdut ocazia sa se fotografieze cu campionii, traditie romaneasca pastrata inca de pe vremea lui Nicolae Ceausescu.

Din pacate, alte traditii, cum ar fi aceea de a sustine sportul si de a-l pastra pe unul dintre primele locuri in politica statului, in calitatea sa de cel mai stralucit ambasador al imaginii Romaniei, au fost uitate. Ministerul Sportului a fost retrogradat la Agentia Nationala pentru Sport, bugetele alocate sportului au fost din ce in ce mai mici, ca sa nu mai vorbim de drama pe care o traiesc cluburile sportive scolare, de fapt pepiniera sportului romanesc, care sunt pe cale de disparitie. Printre clasicele bla-bla-uri de genul "apreciez in mod deosebit performanta pe care ati obtinut-o, intr-o competitie foarte dura, cu competitori de mare valoare" sau "am privit cu interes competitia sportiva si am fost bucuros si mandru pentru rezultatele obtinute", Calin Popescu Tariceanu a facut anuntul care i-a bucurat cu adevarat pe olimpicii prezenti la Palatul Victoria.

 

"Am hotarat sa dublam premiile pentru toti cei care au obtinut medalii si pentru toti cei care s-au plasat pe locurile 4, 5 si 6. Suma totala a premiilor acordata sportivilor, antrenorilor si tehnicienilor depaseste cinci milioane de euro (n.r. – s-au acordat pentru aur 70.000 euro, pentru argint 56.000 euro, pentru bronz 42.000 euro, pentru locul 4 28.000 euro, pentru locul 5 21.000 euro, locul 6 – 14.000 euro). Cred ca este un gest pe care il meritati pe deplin, si nu este vorba numai de gestul meu, ci si de aprecierea pe care toti romanii v-o acorda", a spus premierul. Despre o crestere a retributiilor profesorilor de sport sau antrenorilor care formeaza performeri, care sunt efectiv pe cale de disparitie la noi din cauza retributiilor mizere din sistemul de invatamant, nu a suflat o vorba.

 

Faptul ca la tenis de masa, de pilda, sportivii romani au fost eliminati de jucatori din SUA, de origine chineza, antrenati de romani, cum a remarcat de fapt si Octavian Belu, presedintele ANS, ieri, nu-i decat rezultatul migratiei masive a tehnicienilor romani satui de lipsa de consideratie cu care sunt tratati acasa. Premierul nu a scapat ocazia sa se laude cu investitiile Guvernului in programul national de construire a bazinelor de inot, dar nu a amintit de intarzierile  de luni de zile inregistrate inca dupa primii pasi ai acestui proiect. Cand va incepe constructia primului si singurului bazin de inot acoperit competitiv in Bucuresti, singura capitala europeana care nu are o astfel de incinta, de asemenea ramane un mister.

Basescu propune reinfiintarea Ministerului Sportului
Bomba se poate spune ca a aruncat-o presedintele Traian Basescu, la Cotroceni. "Sportul trebuie sa fie reprezentat la masa Guvernului, si nu din cand in cand intrebat ce se mai intampla si mai ales intrebat cu doua-trei saptamani inainte de marile evenimente ce performante vom avea. Romania are nevoie sa revina la un Minister al Tineretului si Sportului (n.r. – Ministerul Sportului a existat din 1990 pana in 2003) ca institutie care sa reprezinte, in sedintele de Guvern, interesele sportului. a spus Traian Basescu.

» Surprinzator Calin Popescu Tariceanu da acum autografe pe pozele campionilor olimpici dupa ce la inceput de mandat afirma sus si tare ca sportul nu se numara intre primele zece prioritati in politica sa de guvernare. Campioana olimpica la maraton, Constantina Dita, la cei 38 de ani ai sai este "produsul" unor vremuri in care daca erai sportiv erai cineva, deoarece copiii erau educati in spiritul competitiei sportive ceea ce nu se mai intampla astazi tocmai datorita dezinteresului politicienilor pentru sport. Ieri premierul a precizat ca pentrul actualul Guvern nu este o prioritate reinfiintarea Ministerului Sportului.

Cele mai citite

O rădăcină indiană cu proprietăți de „ibuprofen natural”

Condimentul cu efecte antiinflamatorii și antioxidante este considerat un superaliment de către nutriționiști Rădăcină exotică, originară din India, turmericul a devenit renumit pentru efectele sale...

Economistul Eugen Rădulescu: Deficitul bugetar crește mult în prag de alegeri

Consilierul guvernatorului BNR atrage atenţia asupra derapajelor fiscale din anii electorali Eugen Rădulescu declară că, de anul viitor, deciziile luate în an electoral trebuie decontate. „De...

Lavrov recunoște că Putin a glumit cu susținerea Kamalei Harris la președinția SUA

Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut o glumă atunci când a spus că Moscova o sprijină pe candidata democrată, Kamala Harris, în cursa pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă