25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialDoar 400 de locuri de munca pentru romanii care vor lucra in...

Doar 400 de locuri de munca pentru romanii care vor lucra in Elvetia

Ambasadorul Elvetiei la Bucuresti, Livio Hurzeler, a declarat, luni, pentru Mediafax ca rezultatul la referendumul de duminica este unul foarte bun, el precizand insa ca romanilor le va fi impusa o perioada tranzitorie de 7 ani, pe piata muncii, iar in 2009 cota de locuri de munca va fi de 400.

"Sunt foarte multumit de rezultatul referendumului. Este un rezultat excelent, bun pentru Romania, pentru Elvetia si pentru relatiile bilaterale. Rezultatul este superior celui inregistrat la referendumul din 2004 organizat dupa aderarea celor zece state membre", a spus Livio Hurzeler despre referendumul potrivit caruia cetatenii romani si bulgari vor putea beneficia de dreptul la libera circulatie in Elvetia, cel mai devreme de la 1 aprilie.

Ambasadorul a precizat insa ca rezultatul pozitiv inregistrat la referendum nu inseamna ca romanii vor fi automat liberi sa munceasca in Elvetia. "In primul rand, vor avea nevoie de un contract de munca. Deci, trebuie sa fie in contact cu un angajator elvetian", a explicat ambasadorul.

"Exista o perioada tranzitorie, in care vor fi cote anuale. La inceput, aceste cote sunt foarte reduse. Ele vor spori treptat, urmand sa fie eliminate definitiv dupa 7 ani", a spus ambasadorul, potrivit caruia "anul acesta vor fi disponibile 400 de locuri de munca". Intrebat daca vor exista restrictii si in ceea ce priveste categoriile de locuri de munca, Huerzeler a spus ca depinde de cererea economica.

Ambasadorul a mai spus ca cei aproximativ 400 de elvetieni din Romania au putut vota prin corespondenta pentru referendumul de duminica. "Au fost insa unii cu care m-am intalnit saptamana trecuta si care mi-au spus ca nu au primit materialele pentru vot prin corespondenta", a adaugat el.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă