Judecătoarea este acuzată de luare de mită în formă continuată, în timp ce bărbatul ar fi complice la infracţiunile de dare şi luare de mită, ambele în formă continuată.
Potrivit rechizitoriului DNA, la datele de 27 aprilie 2011 şi 5 mai 2011, inculpata Dragomir Larisa Julieta, în calitate de judecător la Judecatoria Cornetu, a pretins şi a primit de la o persoană denunţătoare, prin intermediul inculpatului Nicolae Marin, sumele de 1.000 RON si 2.300 Euro în scopul pronunţării unor sentinţe civile favorabile în dosarele pe care le avea spre soluţionare şi în care denunţătoarea avea un interes direct.
În cauzele respective, denunţătoarea contestase executarea silită a unor bunuri imobile cu care aceasta garantase unele împrumuturi încheiate anterior cu persoane fizice.
La data de 5 mai 2011, cei doi inculpaţi au fost prinşi în flagrant de procurori imediat după ce au primit de la denunţătoare suma de 2.300 de euro.
Având în vedere ca la data de 5 mai 2011, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatei Dragomir Larisa Julieta, în ziua de 7 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus arestarea preventivă a inculpatei Dragomir Larisa Julieta pe un termen de 15 zile.
În data de 6 mai 2011, Curtea de Apel Bucuresti a dispus arestarea preventiva a inculpatului Marin Nicolae pe un termen de 29 de zile.
CSM a dispus suspendarea din funcţia de judecător a inculpatei începând cu data de 9 mai 2011.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti.