18.1 C
București
sâmbătă, 5 octombrie 2024
AcasăSpecialDNA a perchezitionat sediul Curtii de Conturi

DNA a perchezitionat sediul Curtii de Conturi

Biroul Permanent al Senatului a fost sesizat, astazi, de presedintele Curtii de Conturi, Andrei Saguna, cu privire la faptul ca, saptamana trecuta, sediul central al institutiei a fost perchezitionat de "un procuror al DNA, cu avizul unui judecator" pentru a cauta "documente referitoare la o cauza penala inregistrata la DNA", informeaza Rompres.

Chestorul Senatului Ion Chelaru a declarat, la finalul sedintei Biroului Permanent, ca sesizarea va fi trimisa Consiliului Superior al Magistraturii si Comisiei juridice din Camera superioara pentru formularea unui punct de vedere.

"Noua ni s-a parut un pic exagerata aceasta activitate, dar o s-o analizam si o sa avem un punct de vedere oficial dupa ce vom avea toate datele cu privire la activitatea care a fost saptamana trecuta la Curtea de Conturi", a mai spus Ion Chelaru.

Chestorul Senatului a precizat ca sesizarea lui Andrei Saguna a ajuns la presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu.

Potrivit lui Chelaru, in sesizare se arata ca "un procuror al DNA, cu avizul unui judecator, a venit si a facut o perchezitie pentru a cauta documente referitoare la o cauza penala inregistrata la DNA".

"Curtea de Conturi este o institutie subordonata Parlamentului, iar presedintele Curtii de Conturi este demnitar si poate fi judecat numai de Inalta Curte. Asteptam pozitia CSM si pe cea a Comisiei juridice pentru a formula un punct de vedere oficial al conducerii Senatului", a afirmat Chelaru.

Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandi, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă