-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialDmitri Medvedev neagă că următoarele alegeri ar fi hotărâte dinainte

Dmitri Medvedev neagă că următoarele alegeri ar fi hotărâte dinainte

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a dezminţit vineri că rezultatul următoarelor alegeri din Rusia va fi hotărât dinainte, după ce a hotărât să lase locul mentorului său politic, actualul premier Vladimir Putin.

„Cum pot fi ele hotărâte dinainte?”, a exclamat preşedintele rus într-un interviu care urmează să fie transmis la televiziune vineri seara, din care agenţiile ruse au prezentat fragmente, scrie Mediafax, care citează AFP.

„Lăsaţi poporul să hotărască pentru cine va vota. Să-l lăsăm să hotărască dacă va susţine cutare sau cutare forţă politică sau nu”, a spus preşedintele Rusiei.

Medvedev a anunţat la 24 septembrie că nu va candida pentru un al doilea mandat la următoarele alegeri prezidenţiale, în martie, şi i-a cerut lui Putin să candideze.

Premierul rus şi-a anunţat sâmbătă intenţia de a candida la aceste alegeri, pe care este aproape sigur că le va câştiga, în absenţa unei opoziţii reale în această ţară al cărei lider este de aproape 12 ani.

Conform acestui scenariu, care îi poate permite să deţină puterea pentru încă două mandate, până în 2024, el îi va încredinţa conducerea Guvernului lui Medvedev, pe care l-a propulsat la Kremlin în 2008, din cauza lipsei posibilităţii de a candida pentru cel de-al treilea mandat consecutiv.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă