Maria (35 de ani) a trecut prin experienţa divorţului părinţilor când abia împlinise 10 ani, iar fratele ei 8. Atunci nu a înţeles prea multe din cearta părinţilor: fiecare încercase să o atragă de partea lui şi să îl pună pe celălalt în postura de „vinovat”. Acum îşi dă seama că erau „doar frânturi de adevăr şi minciună” şi că ar fi fost mai uşor dacă lucrurile i s-ar fi explicat aşa cum erau. „Când am mai crescut, n-am mai vrut să ascult şi am acceptat situaţia”, povesteşte Maria.
Vizitele la celălalt nu trebuie interzise
Mai mult decât cearta părinţilor a durut-o că i s-a interzis să îşi vadă fratele, care a preferat să rămână alături de tatăl său. „Când ne-am revăzut după un an şi jumătate, am plâns. Acum, legătura dintre noi e foarte puternică”, spune Maria.
Ironia sorţii a făcut ca tânăra să treacă printr-un alt divorţ, în urmă cu doi ani. De data asta chiar al ei. După cinci ani de căsnicie, din care au rezultat doi copii, Maria s-a văzut în postura de adult, care nu vrea să repete greşelile părinţilor faţă de copii.
A încercat să adopte o altă atitudine faţă de cei doi băieţi ai săi. „După ce am trecut şi eu printr-o despărţire, mi-am dat seama că nu e bine să le vorbeşti urât copiilor despre fostul tău partener de viaţă, că nu este bine să le interzici să se vadă cu celălalat părinte, că nu este în regulă să le alimentezi suferinţa. Copiii trebuie să simtă doar atât: că sunt iubiţi de ambii părinţi, că nu sunt abandonaţi şi că totul va fi în regulă cu ei”, se destăinuie Maria.
„Sper că ne vor înţelege”
Tânăra mămică se teme însă că situaţia s-ar putea schimba când cei mici vor mai creşte. „Acum, unul dintre ei are 6 ani, celălalt 4. Nu înţeleg foarte multe, mai ales că nici unul nu merge la grădiniţă şi nu ştie cum e în alte familii. Nu ştiu cum o să le expun problema când vor mai creşte, dar sper că ne vor înţelege”, spune Maria.
Deşi au divorţat, Maria şi fostul ei soţ încearcă să menţină o relaţie amiabilă, din care să nu aibă de suferit copiii. „Fiecare dintre noi s-a recăsătorit, îşi vede de viaţă, iar copiii primesc afecţiune din partea amândurora. Unul a rămas la mine, celălalt la el, pentru că aşa ne este mai uşor să îi creştem, dar în nici un caz nu o să le interzic vreodată să se vadă sau să aibă o relaţie normală cu fiecare dintre noi”, se destăinuie Maria.
Momentul rupturii, suplinit cu afecţiune
Psihologii au observat că, oricât s-ar strădui părinţii, copiii nu trec uşor peste divorţul lor. „Însă, decât să crească într-o atmosferă plină de tensiune, este de preferat ca partenerii să se despartă. Mai târziu, copiii vor accepta situaţia”, spune psihologul Bogdan Lucaciu, de la Federaţia Română de Psihoterapie. Specialistul spune că „adevărul” despre ce s-a întâmplat între părinţi este de preferat „minciunilor”. „La maturitate, copilul descoperă că totul a fost «mitologie» şi că fiecare dintre părinţi l-a minţit”, avertizează psihologul Bogdan Lucaciu. Acesta îndeamnă către toleranţă faţă de celălalt şi către menţinerea unei relaţii civilizate cu partenerul. „Seducerea copilului de către un părinte şi interzicerea vizitelor între fraţi sau cu celălalt părinte nu este deloc în avantajul copiilor. Este bine să existe libertatea de acces către ambii părinţi, iar momentul rupturii să fie suplinit cu foarte multă alinare”, recomandă el.
Nu transmiteţi fostului mesaje prin copil
» Rămâneţi implicat în viaţa copilului, telefonaţi-i, vorbiţi cu el pe internet, puneţi-i întrebări despre cum se simte, ce face, ce îşi doreşte;
» Nu vă certaţi cu partenerul în ceea ce priveşte responsabilităţile faţă de copil. Dacă totuşi o faceţi, aveţi grijă să nu se petreacă în faţa micuţului. Acesta va avea impresia că el este de vină pentru ce se întâmplă;
» Nu comunicaţi cu fostul partener prin intermediul copilului;
» Când vorbiţi despre celălalt părinte, spuneţi-i lucruri frumoase, altfel copilul se va simţi obligat să vă ţină partea;
» Implicaţi-vă în creşterea şi educaţia copilului.
