12 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialDivergenţe la vârful puterii chineze

Divergenţe la vârful puterii chineze

Două articole apărute în „Cotidianul Popo­rului“ lasă de înţeles că ar  exista o rivalitate politică între preşedintele chinez, Xi Jinping, şi premierul Li Keqiang privind reforma economică.

Articolele fac o analiză a tendinţelor economice în funcţie de rezultatele primului trimestru şi expun o profundă fisură între Xi şi Li, iar „South China Morning Post“ subliniază existenţa unei lupte pentru putere, preşedintele trebuind să recurgă la media pentru a face ordine.

„Diviziuni clare au apărut în cadrul conducerii chineze“, scrie Harada Issaku de la Nikkei, afirmând că cele două tabere au opinii diferite asupra acordării priorităţii stabilităţii economice sau reformelor structurale. „South China Morning Post“ menţionează existenţa unor dezbateri interne intense asupra orientării generale a politicii preşedintelui şi articolele apărute în cotidianul Partidului Comunist Chinez ar putea însemna „repudierea“ eforturilor premierului Li Ke­qiang, în favoarea susţinerii creşterii economice şi o posibilă înlocuire a acestuia.

Mulţi analişti şi observatori estimează că articolele sugerează schimbări politice majore iminente sau au avut scopul să reamintească funcţionarilor din provincie că se pregăteşte o nouă campanie enormă, similară celei observate în cursul crizei financiare din 2009.

„Ceva se pe­trece, dar, fiind vorba despre China, nu ştim exact  ce indică articolele“, arată Fraser Howie, co-autor al „Capitalismului Roşu“. Bill Bishop, editor al „Sinocism“, un buletin de informaţii despre politica şi economia Chinei, admite că „trebuie să începem să înţelegem ce se petrece cu adevărat“. Bishop declară că un scenariu posibil este că Li va fi înlăturat şi înlocuit cu Wang Qishan cu scopul de a face să avanseze reformele economice dureroase, dar necesare.

În cadrul unui turneu efectuat în nordul ţării, preşedintele Xi Jinping a reafirmat angajamentul său faţă de reforme, dar Li nu poate fi mulţumit să vadă politicile sale dezminţite de echipa preşedintelui.

Oricare ar fi adevărul, povestea a subliniat cum, sub preşedintele Xi, un preşedinte care a devenit tot mai puternic prin centralizare, numit şi „Preşedintele a Tot“, sistemul politic deja secret al Chinei a devenit şi mai secret.  

Cele mai citite

ONU încearcă să împiedice “o tragedie fără margini” în oraşul Rafah

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul...

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...
Ultima oră
Pe aceeași temă