0.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialDisponibilizari "la secret" in Bistrita

Disponibilizari „la secret” in Bistrita

– Cei mai multi dintre disponibilizati provin din domeniul constructiilor.

Concedierile se tin lant in Bistrita-Nasaud si sunt puse pe seama lipsei de comenzi generata de criza economica. Firmele mari si mici anunta concedieri insa, spre deosebire de situatiile in care fac angajari, refuza ca numele lor sa fie dat publicitatii. Circa 350 de persoane vor fi disponibilizate in cursul lunii ianuarie iar sansele sa isi gaseasca alte locuri de munca scad de la o zi la alta. Este vorba de angajatii din sapte firme cu activitate in domeniul constructiilor, textil, al turismului balnear si al prelucrarii maselor plastice care sunt nevoite sa recurga la disponibilizari pentru ca nu mai au ce sa le dea de lucru angajatilor. Cei mai multi disponibilizati, peste 50%, provin din domeniul constructiilor, in timp ce peste 40 din industria prelucratoare a maselor plastice, iar 25 din turismul balnear. In acelasi timp, oferta AJOFM Bistrita-Nasaud a scazut de zece ori fata de anul trecut, cand au existat perioade cu peste o mie de locuri de munca vacante. In prezent in oferta AJOFM sunt doar 77 de locuri de munca libere. "Numele firmelor care fac concedieri nu pot fi divulgate, pe principiul confidentialitatii", sustin reprezentantii AJOFM, desi, in realitate, aceste date nu ar trebui sa fie trecute sub tacere.

Cel mai afectat in raport cu numarul de angajati este sectorul balnear, concentrat la nivel de judet in statiunea Sangeorz-Bai, unde cel mai mare hotel va concedia 25 de angajati din 82. Semnele despre faptul ca cel mai afectat de criza va fi sectorul balnear au fost vizibile la sfarsitul lunii decembrie cand la hotelurile din statiune nu au fost organizate petreceri de Revelion ca in alti ani. Rata somajului in Bistrita-Nasaud era la sfarsitul anului trecut de 2,8%. In octombrie 2008, potrivit datelor de la statistica existau 63.548 angajati.

Cele mai citite

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...

Sporuri și zile de repaus, dacă lucrezi în weekend

Aceste drepturi sunt obligatorii și includ atât un spor salarial, cât și repaus săptămânal de 48 de ore consecutive Angajații care desfășoară activități în weekend...

Xi Jinping: China este „gata să lucreze” cu Trump

Liderul chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu președintele Joe Biden, o ultimă întrevedere înainte ca administrația Trump să preia conducerea Liderul chinez Xi Jinping a...
Ultima oră
Pe aceeași temă