8.9 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialDispar din universităţi specializările neacreditate

Dispar din universităţi specializările neacreditate

Instituţiile de învăţământ superior trebuie să închidă specializările şi programele de studii neacreditate sau care nu au fost autorizate să funcţioneze provizoriu, începând de miercuri, când intră în vigoare noua Lege a educaţiei, informează Mediafax.

Noua Lege a educaţiei, publicată în Monitorul Oficial din 10 ianuarie, are termen de intrare în vigoare 30 de zile de la publicare. Astfel, prevederile Legii educaţiei ar urma să fie aplicate începând de miercuri, 9 februarie.

Potrivit Legii educaţiei, instituţiile de învăţământ superior nu mai pot să înceapă sau să continue procesul didactic la specializările şi programele de studii neacreditate sau care nu au fost autorizate să funcţioneze provizoriu. Instituţiile care, începând de miercuri, când intră în vigoare Legea educaţiei, nu închid specializările şi programele de studii neacreditate sau neautorizate vor intra în lichidare, iar vinovaţii vor fi sancţionaţi.

Studenţii şi absolvenţii care au fost înmatriculaţi la specializările sau programele de studii ce vor fi închise au dreptul să-şi finalizeze studiile la specializări identice sau similare din acelaşi domeniu. Dispoziţiile referitoare la finalizarea acestor studii sunt reglementate prin ordin al ministrului Educaţiei, la propunerea ARACIS şi cu consultarea Consiliului Naţional al Rectorilor.

De asemenea, va fi constituit Registrul Matricol Unic al Universităţilor din România, o bază de date electronică în care sunt înregistraţi toţi studenţii din România din universităţile de stat sau particulare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, pentru a se asigura un control riguros al diplomelor.

Ministerul Educaţiei elaborează, în termen de opt luni de la intrarea în vigoare a legii metodologiile, regulamentele şi celelalte acte normative care decurg din aplicarea legii şi stabileşte măsurile tranzitorii de aplicare a acesteia.

Instituţiile de învăţământ superior de stat cu predare în limba minorităţilor naţionale care începând de miercuri au statut de universităţi multiculturale şi multilingve sunt Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca – în limbile română, maghiară şi germană, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş – în limbile română şi maghiară şi Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureş – în limbile română şi maghiară.

Senatele universitare sunt obligate ca, în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a Legii educaţiei, să definitiveze noua Cartă universitară, regulamentele şi metodologiile de organizare şi funcţionare a universităţilor, în conformitate cu prevederile din actul normativ.

La finalizarea actualului mandat, organe de conducere ale universităţilor vor fi stabilite conform prevederilor din noua lege a educaţiei. Alegerile pentru noile mandate de conducere ale universităţilor vor avea loc în intervalul noiembrie – februarie.

În termen de patru ani de la intrarea în vigoare a Legii educaţiei, contractele de muncă ale persoanelor care ocupă funcţia de preparator universitar încetează de drept. Preparatorii universitari care obţine diploma de doctor în termen de patru ani de la intrarea în vigoare a Legii educaţiei vor ocupa de drept funcţia de asistent universitar.

De asemenea, la împlinirea termenului de patru ani de la intrarea în vigoare a legii, contractele de muncă ale asistenţilor universitari sau asistenţilor de cercetare care nu sunt studenţi-doctoranzi sau nu au obţinut diploma de doctor încetează de drept.

Şi contractele de muncă ale lectorilor universitari, şefilor de lucrări sau celor care ocupă o funcţie didactică universitară superioară încetează de drept dacă obţin diploma de doctor în termen de patru ani de la intrarea în vigoare a legii. Aceleaşi dispoziţii de aplică şi în cazul ocupă, în instituţii de învăţământ superior, funcţia de cercetător ştiinţific sau o funcţie de cercetare superioară.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă