15.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialDirectorul SIE, Teodor Meleşcanu, decorat de statul polonez

Directorul SIE, Teodor Meleşcanu, decorat de statul polonez

Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, i-a înmânat, miercuri, directorului SIE, Teodor Meleşcanu, o înaltă distincţie oferită de preşedintele Bronislaw Komorowski, pentru merite deosebite în dezvoltarea relaţiilor româno-poloneze, transmite Mediafax.

Radoslaw Sikorski a punctat, în laudatio, o serie de realizări ale carierei lui Meleşcanu. Ministrul polonez a spus că România a început “să se despartă de trecutul său şi să se reorienteze către spaţiul euroatlantic” în perioada 1992-1996, când Teodor Meleşcanu a condus diplomaţia română. De altfel, în 1993, Meleşcanu a fost cel care a semnat Tratatul de prietenie şi colaborare dintre România şi Polonia. Totodată, şeful diplomaţiei de la Varşovia a menţionat faptul că relaţiile militare şi politice dintre România şi Polonia s-au intensificat între 2007-2008, când Meleşcanu a fost ministru al Apărării.

Directorul SIE a precizat că este onorat de primirea Crucii de Comandor al Ordinului de Merit al Republicii Poloneze, dar a subliniat că evenimentul este “mult mai mult decât un moment individual, pentru că onorează parteneriatul constant” al României cu Polonia.

La ceremonia de la Ambasada Poloniei a luat cuvântul şi Titus Corlăţean, care a spus că Teodor Meleşcanu a fost unul dintre miniştrii care “au deschis porţile pentru o nouă generaţie”, printre care s-a numărat şi actualul ministru de externe.

Printre participanţii la eveniment s-au aflat de asemenea consilierii prezidenţiali Iulian Chifu şi Iulian Fota, secretarul de stat în MAE George Ciamba, precum şi noul ambasador al României în Polonia, Ovidiu Dranga.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 825: Zelenski, așteptat la Bruxelles

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este aşteptat în această dimineaţă la Bruxelles, unde urmează să semneze un acord bilateral de securitate cu premierul belgian Alexander...

Motocoasele electrice: Soluția ideală pentru întreținerea grădinii tale

Motocoasele electrice și trimmerele sunt instrumente esențiale pentru întreținerea eficientă a grădinilor și a spațiilor verzi. Acestea sunt concepute pentru a oferi o soluție...

ONU condamnă atacurile mortale israeliene din Rafah

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat atacurile aeriene mortale ale Israelului lângă Rafah, în Fâşia Gaza."Condamn acţiunile Israelului care au ucis zeci...
Ultima oră
Pe aceeași temă